Club Naturalis Yoga

"Dezvoltare personală și practică exerciții Hatha Yoga”

Căscatul, Oftatul, Suspinul

Convorbire cu prof. univ. Jean Askenasy, Profesor la Universitatea Tel-Aviv

Aţi revenit în ţară cu un dar – cel de al doilea volum din seria „Semiotica vieţii banale“ dedicat căscatului şi oftatului cu o prefaţă de acad. Solomon Marcus şi prezentat de acad. Constantin Popa la Gala revistei Viaţa Medicală Românească. Scrisă în două „registre“, unul pentru specialişti şi altul pentru cei din afara medicinii, cum apreciază acad. Solomon Marcus, cartea este „un spectacol de observaţii, exemple şi experimente, din care se desprind diverse ipoteze explicative, fiecare cu gradul ei de plauzibilitate“. De ce căscatul?

Când am început să studiez căscatul am fost fascinat de tezaurul biologic pe care îl ascunde acest fenomen multimilenar încă plin de taine. El dăinuie de 50 de miliarde de ani la animale iar la om, cum se ştie, a apărut acum două milioane de ani. Am fost uimit, de pildă, când am găsit o legătură între căscat şi dragoste care se traduce în biochimie. Când o persoană are un sentiment de dragoste pentru cineva se secretă o cantitate mare de oxitocină şi vasopresină, doi hormoni secretaţi de hipofiză care produc în acelaşi timp cu dragostea şi căscatul. Căscatul poate fi legat şi de plictiseală şi poate fi contagios.

Care este explicaţia contagiunii căscatului? E o manifestare a empatiei?

Aici trebuie să distingem două elemente. Se presupune că centrul căscatului este în zona trunchiului cerebral, prezent la om, reptile, păsări şi mamifere superioare şi de aceea căscatul este comun. La om, apariţia neocortexului, a creierului cel mai nou, cu care judecăm şi vorbim, a dus şi la contagiune. Francezii zic că un căscător bun face să caşte şapte privitori. Contagiozitatea căscatului este posibilă datorită legăturilor dintre trunchiul cerebral şi întreg creierul uman. Un copil care nu are ce face şi e mai zburdalnic se duce cu prietenii în parc, se aşază pe bancă în faţa unor oameni în vârstă şi începe să caşte până când o fac şi toţi ceilalţi. Explicaţia este, cum aţi spus, un fenomen de empatie, acea „simţire în el“, adică un acces la interioritatea partenerului.  Dacă sunt o sută de persoane în faţa unuia care cască, cei care au o anumită antipatie faţă de el nu vor căsca, dar ceilalţi o vor face. E un fel de a exprima simpatia, adică acordul faţă de reacţia lui la plictiseală. Căscatul este contagios prin contaminare vizuală, auditivă sau ideatică, adică la privirea, auzul, citirea sau gândul la căscat.

Vorbiţi de neuroni în oglindă, o descoperire relativ recentă de la care se aşteaptă mult. Ce sunt aceşti neuroni?

Neuronii în oglindă au generat o revoluţie în gândirea medicală. Ei au fost descoperiţi atunci când un cercetător a plasat un electrod direct pe creierul unei maimuţe. Când cercetătorul ducea un deget la ureche apăreau modificări corespunzătoare pe encefalograma maimuţei, fără ca aceasta să facă vreo mişcare. Este vorba despre celule nervoase care sunt activate la simpla contemplare a unui act motor. O dificultate care apare în desfăşurarea normală a unor procese în organism care nu se află sub controlul voinţei noastre; este receptată de sistemul nervos autonom şi transmisă spre trunchiul cerebral care declanşează căscatul. Sunt cercetători care interpretează căscatul ca un act stereotip  înrădăcinat arhaic, care nu are nevoie să fie explicat prin neuronii în oglindă.

Unde se află neuronii în oglindă?

Din punct de vedere anatomic, neuronii în oglindă sunt plasaţi în faţa neuronilor motori. Ei înregistrează acţiunile celui din faţă numai la simpla privire. De aceea se numesc neuroni în oglindă. Unii cercetători susţin că absenţa acestor neuroni poate explica autismul, separarea copilului de cei din jur şi trăirea complet detaşat de anturaj. Oricum cercetările sunt în curs de desfăşurare şi încă nu se ştie în ce măsură este adevărată sau nu acţiunea neuronilor în oglindă.

Cum se „traduc“ expresii de felul „gură cască“ sau „a rămas cu gura căscată“. 

Gura căscată e un fenomen de relaxare, când muşchii feţei intră într-o stare de atonie şi omul respectiv rămâne în această poziţie până când atonia dispare. Un căscat adevărat produce o modificare prin cantitatea de aer de patru ori mai mare pe care omul o inhalează modificând situaţia cardiovasculară. Se deschid atunci „inimi periferice“, care şi ele aduc o cantitate de sânge mai mare pe care îl pun în circulaţie. El are un rol în homeostazie, de echilibrare, un rol decisiv în a semnaliza o dificultate biologică pe care o corectează.

Care sunt aspectele normale ale căscatului?

În general, se apreciază că sunt trei mari grupe: căscatul normal, cel limitrof, la hotarul dintre normal şi patologic, şi căscatul patologic. La omul sănătos cauzele căscatului sunt: plictiseala, oboseala, somnolenţa, contaminarea, autosugestia şi separarea de o fiinţă dragă. Cele de la hotarul dintre normal şi patologic sunt de natură endocrină. Căscatul patologic poate semnala o infecţie în curs de instalare, creşterea temperaturii, o scădere a tensiunii, o suferinţă cardiacă sau respiratorie, un deranj intestinal, o scădere a atenţiei care împiedică înţelegerea celor auzite sau descifrarea celor citite. Mai este şi acel căscat fatal atunci când un conducător de autoturism sau de autobuz este obosit şi în pericol de a provoca un accident. În momentul când cineva răceşte şi se află într-o dificultate biologică apare căscatul. Căscatul poate precede unui accident vascular cerebral. S-au citat cazuri în care un om a căscat de zece ori după care au apărut primele dificultăţi de mers şi, peste un timp, a făcut paralizia.

Să spunem că există şi un glosar cu temeni medicali care poate facilita înţelegerea textului. Acum să trecem la oftat sau suspin pe care îl trataţi împreună cu căscatul. De ce?

Sunt cercetători care consideră că oftatul este o formă de căscat.

Care este diferenţa?

Oftatul este legat mai mult de o stare afectivă legată de o tristeţe sau de sfârşit al tristeţii. E oftatul de suferinţă şi oftatul de uşurare. Căscatul este legat mai mult de o stare biologică. Apoi, este pe o scară valorică filogenetică superioară. Animalele nu oftează. Embrionul uman cască, dar nu oftează şi la noul născut oftatul apare doar la câteva luni. Oftatul a apărut odată cu homo sapiens şi primele relatări le avem în Biblie, „plângerile lui Irimia“ care sunt suspinuri de suferinţă. Este cunoscut că Irimia  umbla din casă în casă spunând că decăderea societăţii pune în pericol existenţa statului. Nu aflăm nimic despre oftatul de uşurare. Emoţiile negative sunt exprimate cel mai adesea prin vorbirea cu suspine. Emoţiile pozitive exprimă o eliberare de teamă, panică sau de o anumită tensiune.

Când oftatul este semnul unei boli?

Cea mai strânsă legătură dintre oftat şi patologie se întâlneşte în diferite forme de anxietate. A fost descris oftatul la soldaţi, la recruţi sau oftatul celor care trăiesc în condiţii sociale foarte anevoioase. Oftatul este un fenomen respirator ca şi căscatul şi sughiţul. Spre deosebire de râs, care este legat, în 90% dintre cazuri de emoţii pozitive, oftatul este legat şi de emoţii negative şi de emoţii pozitive. Cele 50% de emoţii pozitive exprimă uşurarea de mâhnire, supărare, durere, necaz, suferinţă şi rău. în 90% dintre cazuri, oftatul este provocat de emoţii negative.

Chiar aşa, de ce nu l-aţi tratat împreună cu plânsul în volumul anterior?

L-am considerat separat pentru că, studiindu-l, mi-am dat seama că este mai apropiat de căscat ca mecanism, ca biochimie. Plânsul este mai apropiat de un fenomen respirator, la limita dintre normal şi patologic.

Ce urmează?

Un volum pe care îl consacru strănutului. Sunt la jumătatea cărţii şi mă fascinează asemănarea lui cu o elementele unui concert la pian.

Când o să apară?

Anul viitor, în ianuarie sau februarie.

Mai departe?

Vreau să scriu despre sughiţ care îmi pare ca un concert de Liszt, cu multe aspecte importante din neurologie şi care antrenează, prin ritmicitatea lui, numeroase alte elemente.

Dumneavoastră sunteţi cunoscut ca unul dintre cei mai de seamă neurologi specialist în medicina somnului la Universitatea Tel-Aviv. În ultimii ani v-aţi dedicat eseisticii medicale şi am să amintesc doar volumele „Somnul, treimea cenuşie a vieţii“, „Creierul şi universul său“ şi, mai nou semioticii vieţii banale. De ce?

Cred că este datoria mea ca unul dintre elevii şcolii lui Gheorghe Marinescu. Acum, când nu mai lucrez în laborator, cred că e o datorie să pun în evidenţă principiile fundamentale al medicinii banale, adică biosemioticii banale.

Sursa: http://www.curentul.info/2011/index.php/2011061059456/Cultura/Din-secretele-cascatului-si-oftatului.html

vizitatori:
Hit Counter provided by orange county divorce attorney

Designed by adaweb