Club Naturalis Yoga

"Dezvoltare personală și practică exerciții Hatha Yoga”

ȘEDINȚA 12 – Răbdarea

Imagini pentru rabdarea

 

După stăpânirea de sine, următoarea însușire care este necesar a fi acumulată este răbdarea. Ea se dezvoltă și se acumulează o dată cu stăpânirea de sine. De altfel, fără răbdare nu am reuși să acumulăm stăpânire de sine.

Conform DEX răbdare înseamnă ”a suporta (fără împotrivire și cu resemnare) greutăți, neplăceri fizice sau morale, a îndura…”. Acest lucru este posibil numai comportându-ne cu stăpânire de sine.

Răbdarea este capacitatea antrenată, dezvoltată și acumulată de a rezista fără a cere nimic, de a rămâne în continuare fără a pretinde nimic în schimb. Aceasta este definirea răbdării, dar această definire nu reflectă angrenarea ei în acțiune.

În viața cotidiană avem obișnuința de a ne condiționa și motiva răbdarea. ”Am răbdare numai dacă …”, sau ”voi obține sigur lucrul acela dacă am răbdare…”, sau ”nu trebuie decât să am răbdare pentru a obține rezultatul dorit…”, ”trebuie să mai resist un pic până la final…”, etc. În acest mod ne condiționăm răbdarea pentru un interval de timp limitat, având speranța în reușita acțiunii pentru care urmează să avem răbdare.

Niciodată nu ne-am pus problema de a face un lucru, fără a ne pune speranța în reușita finală. În momentul în care motivându-ne răbdarea pretindem în schimb reușita acțiunii, condiționăm răbdarea limitându-i puterea de a rezista. Acestei răbdări îi lipsește detașarea față de rezultatul final și o astfel de răbdare este o răbdare limitată, care se poate termina oricând.

Răbdarea fiind limitată, stăpânirea de sine nu va rezista nici ea prea mult timp provocărilor. Răbdarea limitată aduce cu sine întotdeuna nerădare. Nerăbdarea ne agită, ne neliniștește, ne precipită determinându-ne să acționăm pripit. A avea nerăbdare, a fi agitat, neliniștit sau precipitat înseamnă a fi lipsit de stăpânire de sine.

Așa încât acționând în acest mod, ne asigurăm eșecul acțiunii, deși sperăm în succesul ei.

Procedând astfel în lupta pentru rezultatul final, ajungem să ne stresăm, să ne agităm, să ne enervăm, să ne panicăm, să nu dormim nopțile, să fim obsedați de rezultatul final. Uneori renunțăm pe parcurs deoarece suntem prea epuizați și nu ne mai dorim succesul rezultatului final. Așa încât ne alegem pe deasupra și cu un sentiment grețos de frustrare.

Răbdarea este însușirea care ne conferă rezistență. Cu răbdare vom rezista să trecem peste perioade în care dacă am acționa, nu ne-ar aduce nimic bun. Este o putere interioară care crește pe măsură ce avem răbdare.

Având răbdare nu putem avea nerăbdare, nu ne pătrunde neliniștea, agitația sau precipitarea în a acționa. Având răbdare, avem stăpânire de sine și puterea de a acționa cu vederea limpede până la capăt.

Există momente în derularea unei acțiuni, în care ne simțim presați să acționăm. Suntem obsedați de acțiunile pe care urmează să le realizăm. Dar a acționa atunci când ne simțim presați înseamnă a acționa într-un moment nepotrivit care va avea efecte negative asupra cursului acțiunii și asupra rezultatului final. A acționa imediat sub impulsul presiunii la care suntem supuși, înseamnă a acționa pripit, agitat, fără răbdare și fără stăpânire de sine.

Cel mai bun lucru pe care îl putem face este să avem răbdare. Stând și așteptând cu răbdare vom fi capabili să simțim momentul prielnic. Dacă vom fi atenți, vom ști cu certitudine care este momentul așteptat.

Vom proceda astfel, ca o strategie nou adoptată și vom avea un comportament răbdător, cu stăpânire de sine și disciplinat fără a ne permite slăbiciunea de a acționa cu disperare la primul stimul, la primul impuls.

De exemplu, dacă trebuie să facem un proiect la job, din momentul în care primim sarcina acelui proiect ne punem speranța în realizarea lui cu succes, pentru a obține laude, promovare sau bani. Cu aceste sentimente începem să lucrăm la proiect. În timp ce lucrăm vom avea permanent în fața ochilor reușita finală, iar acest lucru ne va încărca cu agitație, nerăbdare, neliniște și o frică intensă de eșec. Aceste sentimente ne crează o insuportabilă tensiune interioară, tensiune cu care vom lucra zi de zi până la finalizarea proiectului. În această situație de criză, pentru a rezista până la capătul acțiunii, simțim nevoia să ne motivăm răbdarea spunându-ne că,  ”mai trebuie să resist un pic”… Acestă stare indică lipsa stăpânirii de sine, a disciplinei interioare și a răbdării. Indică dezechilibru interior.

Comparativ, prima preocupare a luptătorului din momentul în care primește un proiect de realizat, nu este aceea de a căuta să se vadă încununat de succesul în reușita finală. Îi este inutil și absurd acest comportament, este un comportament lipsit de scop pentru că nu aduce rezolvarea problemei pe care trebuie să o realizeze. Nu își pune problema succesului în reușita finală deoarece știe că acest lucru îi va întuneca percepția asupra realității, deraiindu-i atenția spre altceva de la realizarea etapelor proiectului. El parcurge etapele pas cu pas și le dă atenție pas cu pas. Prima preocupare a luptătorului din momentul în care primește un proiect de realizat, este de a-și realiza cea mai bună strategie pentru a acționa. Va analiza cu detașare și atenție punctele tari și punctele slabe, va analiza terenul pe care se desfășoară proiectul pentru a-l cunoaște cât mai bine astfel încât să nu fie luat prin surprindere în timpul realizării lui, își va stabili prioritățile în a acționa și va acționa în consecință. Disciplina, stăpânirea de sine și răbdarea îl vor centra permanent în esența lăuntrică și îi vor conferi cumpătare, un mod de a acționa echilibrat, fluid și bine direcționat pe cursul cel mai favorabil acțiunii pe care o realizează.

Cu răbdare vom fi rezervați, iar această rezervă ne va conferi răgaz. Vom folosi acel răgaz pentru a ne aduna puterile, pentru a ne aduna gândurile și a alege cel mai potrivit mod de a acționa. Răbdarea prelungește stăpânirea de sine, oricât este necesar. Dacă stăpânirea de sine ține piept precum un stăvilar puhoiului vieții și provocărilor ei, răbdarea este cea care secondându-i calitatea îi dă durabilitate în timp. Vom fi capabili să avem un stăvilar de lungă durată, atâta timp cât este necesar. Numai având răbdare vom fi capabili să devenim luptători contra tendințelor interioare dezechilibrante. Răbdarea este cea care ne întărește puterea interioară de a rezista și ne transformă astfel în luptători. Cu răbdare, vom rezista să privim fără a ne implica, să așteptăm fără a pretinde nimic. Doar vom sta și vom aștepta, dar de această dată vom ști ce așteptăm: ne așteptăm momentul potrivit pentru a acționa.

Din punct de vedere energetic, stăpânirea de sine se simte ca o acumulare de energie în zona de sub ombilic până la baza coloanei vertebrale, radiind cu forță spre exterior. Acest câmp energetic exterior emanat de către stăpânirea de sine, va ține la distanță ceea ce ne presează din afară, conferindu-ne o aură de protecție.

Răbdarea se simte precum o energie de susținere a câmpului energetic emanat de către stăpânirea de sine. Răbdarea este o energie de menținere, de susținere, de suspendare. Prin această calitate de suspendare pe care o manifestă, răbdarea ne oferă răgazul necesar pentru a ne detensiona, pentru a ne redresa, pentru a ne detașa și menține astfel vederea limpede și clară.

Împreună, răbdarea și stăpânirea de sine dau o energie de redresare, de regenerare a puterii lăuntrice. Este regenerarea căpătată din răgazul redresării în timpul unei încercări, care ne ajută să ne adunăm puterile. Astfel, cu răbdare ne așteptăm detensionarea și liniștirea, ne așteptăm echilibrarea.

Dacă în timpul unei provocări ne pierdem stăpânirea de sine și răbdarea, vom face efort să ne temperăm pentru a le recăpăta, astfel încât pe măsura efortului depus ne vom centra gradat în profunzime, detensionându-ne și liniștindu-ne. Pentru a ne reuși acest efort, o manevră strategică extrem de importantă este aceea de a realiza acțiunea refuzând a ne interesa rezultatul său final. Renunțăm în acest mod la a ne încununa cu speranța de succes și la pretenția ca acțiunea realizată să ne aducă neaparat rezultatul pe care ni-l imaginăm. Renunțând la aceste pretenții vom fi liberi să ne concetrăm toată atenția pe realizarea acțiunii, astfel încât rezultatul obținut va fi cel mai bun cu putință. În aceste condiții, rezultatul obținut va fi pe măsura efortului depus și atunci vom ști că angrenarea în acțiune va fi pe măsură.

Răbdarea odihnește și vindecă încordările interioare ale luptătorului, liniștindu-l cu stăpânirea de sine. Răbdarea împreună cu stăpânirea de sine îl centrază în marea de tăcere interioară, întotdeauna liniștită și odihnitoare. Îl centrează în esența lăuntrică, întotdeauna vindecătoare.

Răbdarea împreună cu stăpânirea de sine, domolesc contrarietățile care ne-au dominat dintotdeauna, agresându-ne interior și transformându-ne în victime. Stăvilesc și dospesc până când găsim o detașare în noi înșine, o putere de detașare capabilă să ne elibereze din noi înșine și să ne reveleze adevărata natură a lucrurilor. Însă, din punctul de vedere al unui luptător această revelație este de fapt adevărata măsură a lucrurilor dată de către percepția esenței lăuntrice, a spiritului.

Răbdarea îmblânzește pasiuni, ne dă răgaz de a ne aduna curajul, ne ajută să suportăm în tăcere tot ceea ce nu putem schimba. Căci, după cum spunea maestrul Constantin Brâncuși ”există în orice lucru o măsură”, iar răbdarea ne dă această măsură.

 

 

”Pleacă de-acasă pe-o rază de soare:

dansează prin lunci –

lângă-un izvor învață să fii.

Cadența undelor

îți va purta grijile

departe spre apele mării…”

(Donald Walters)

Autor: Naturalis Yoga

vizitatori:
Hit Counter provided by orange county divorce attorney

Designed by adaweb