Club Naturalis Yoga

"Dezvoltare personală și practică exerciții Hatha Yoga”

ȘEDINȚA 17 – Structura Ego-ului

Imagini pentru prefacut cu masca

Structura ego-ului se află în corpul fizic și este în realitate o imagine a reflectării sinelui, a esenței noastre lăuntrice. Manifestarea adevăratului sine este dublul fluidic, iar această structură a ego-ului este o imagine a reflectării lui, reflectându-i calitățile deseori într-un mod superficial și eronat. Nu suntem capabili să ne identificăm cu dublul fluidic ca fiind adevărata noastră natură interioară, în schimb dintotdeauna ne identificăm cu ego-ul ca fiind adevărata noastră ființă.

Ego-ul este doar o imagine iluzorie, efemeră și în continuă schimbare. Lucrurile stând astfel, se pare că ne identificăm cu o iluzie efemeră și schimbătoare în timp ce dublul, manifestare a adevăratului sine, ne este complet necunoscut. De aceea, orice încercare a dublului de a ieși în evidență, de a ne da semnale, am reprimat-o automat și în mod constant cu reacțiile ego-ului, iar acum este redus și timorat. Pentru noi dublul este inexistent, în timp ce întreaga noastră existență se învârte în jurul ego-ului, în jurul unei iluzii deformatoare a realității, în care ne punem toată încrederea.

Ego-ul nu are o existență aleatoare, însă nu este o structură precum corpul fizic sau dublul fluidic. Structura ego-ului este numai energetică și se bazează în totalitate pe energia pe care o sustrage dublului. Pentru a realiza acest lucru, ego-ul are la îndemână instrumente prin care ne manipulează pentru a-și pune în evidență valoarea, asigurându-și astfel existența.  Este o imagine susținută energetic de către noi prin investirea permanentă de energie, prin emoții intense, sentimente, frici și autocompasiuni. Este precum o hologramă a adevăratului sine, însă dacă întrerupem sursa de energie holograma dispare. La fel și ego-ul. Neavând susținerea energetică necesară, slăbește gradat până dispare, lăsând esența lăuntrică proprie fiecăruia dintre noi să se manifeste liberă și neconstrânsă.

Elementele structurii ego-ului sunt:

1)    Inventarul sau cămara interioară – cu investiția de sentimente,

2)    Dialogul interior -cu mintea excesiv rațională,

3)    Importanța de sine -cu forța de susținere a structurii ego-ului,

4)    Valoarea personală -cu obsesia de acumulare a lucrurilor pe care le considerăm sau sunt considerate de către ceilalți ca fiind o valoare,

5)    Imaginea personală -cu grija pentru imaginea pe care o reflectăm în exterior.

 

1)  CĂMARA INTERIOARĂ

De unde ne vin toate sentimentele? De ce, de multe ori avem sentimente care parcă nu sunt ale noastre? De ce avem sentimente contradictorii, care ne bulversează? De ce avem porniri și facem lucruri în care nu ne recunoaștem?

Cămara interioară este mândria umanității. Încă de când suntem mici, oamenii mari și experimentați fac eforturi academice pentru a ne învăța că avem o cămară interioară, că trebuie neaparat să o folosim și cum să o folosim. Fac eforturi pentru a ne convinge că nu există nici o altă cale de a interacționa cu lumea în care urmează să pășim. Noi îi credem pentru că ne vor binele și pentru că nu avem altă opțiune. Așa funcționează umanitarea, așa funcționăm noi. Așa ne-au învățat părinții, așa ne-a învățat școala, așa ne-a învățat biserica, așa ne-a învățat societatea, dar nimeni nu știe de ce. Nimeni mai nu știe de unde a început totul.

Cămara interioară este inventarul cu care am fost dotați fără să cerem acest lucru, fără să ne punem problema și fără să știm cum. Am vrut-o sau nu, ne-am ales cu ea. Acum, după ce au trecut ani, putem sesiza că de când o avem nu am făcut altceva decât să experimentăm diferite emoții, sentimente sau comportamente pe care ni le-a pus la îndemână inventarul cu care am fost dotați, până când totul a devenit rutină.

Utilizându-l, inventarul devine un șablon coercitiv de gânduri, sentimente, dialoguri interioare, așteptări și obișnuințe. Prin el interacționăm cu lumea, catalogăm lumea și o înțelegem. Nu percepem lumea direct prin simțuri, ci interpretând simțurile printr-un șablon coercitiv format dintr-o listă de cuvinte. Percepem lumea prin păreri despre ea, păreri ce convin șablonului coercitiv.

Dar dacă toată înțelegerea se reduce la părerea noastră despre lume și lucruri reflectată într-o listă de cuvinte, nu pare percepția noastră săracă? Cum am putea printr-o listă de cuvinte să percepem lumea? Cum am putea înțelege prin ele grandoarea universului și natura înconjurătoare?

Ni se pare atât de normal să ne manifestăm și să simțim elementele inventarului încât ele devin trăsături de caracter. Aroganță, dispreț, mândrie, unicitate, lăcomie, competitivitate, vanitate, gelozie, invidie, etc. Vi se pare că avem trăsături de caracter grozave?  Din fericire însă, ”trăsături de caracter” este un fel de a spune complexității inventarului, elementelor constituente și atât. Nu suntem pricopsiți cu ele pentru totdeauna, ci doar atâta timp cât le acceptăm și le folosim.

Faptul că suntem plini de aroganță, dispreț, mândrie, unicitate, lăcomie, invidie, posesivitate, nehotărâre sau hotărâre și altele, ne determină să percepem lumea prin acest filtru sau șabon coercitiv, prin aceste sentimente. Nu suntem capabili să percepem lucrurile așa cum sunt, ci vedem reprezentarea lor prin propriul șablon. Cel care interacționează cu noi ne percepe prin propriul său șablon coercitiv și prin propriile sale elemente din inventar, vecinul prin altele și tot așa. În final, nu se mai știe de unde s-a început și ce s-a vrut.

Iată câteva dintre elementele inventarului nostru: aroganța, dorințele, speranța de succes, teama de eșec, lăcomia, satisfacția, invidia, mânia, apatia, lenea, trufia, așteptările, gelozia, ambiția, enervarea, jignirea, orgoliul, mândria, vanitatea, îngrijorarea, ura, deznădejdea, nădejdea, oripilarea, dezgustul, dezaprecierea, aprecierea, subaprecierea, dezaprobarea, aprobarea, încrederea, neîncrederea, disperarea, optimismul, speranțele, frustrarea, teama, deprimarea, exaltarea, fudulia, fanfaronada, duplicitatea, trădarea, umilința, furia, răzbunarea, resentimentele, posesivitatea, mila, compasiunea, refularea, iresponsabilitatea, tirania, ipocrizia, lingușirea, obsesia, încrâncenarea, emoționarea, agresarea, competitivitatea, demonstrația, corectitudinea, pedanteria, moralitatea, deziluzia, iluzia, normalitatea, anormalitatea, logica, ilogica, judecata, timorarea, stabilitatea, instabilitatea, justețea, raționalitatea, iraționalitatea, inferioritatea, superioritatea, resemnarea, remușcările, mustrările de conștiință, motivarea, indulgența sau intransigența, nehotărârea sau hotărârea, oscilarea, îndoiala, reproșul, unicitatea, sensibilitatea, impunerea, delăsarea, păcălirea și autopăcălirea, agitația, nedreptățirea sau îndreptățirea, agresivitate, violență, culpabilizarea, lăcomia, zgărcenia, extrovertirea, necumpătarea, trufia, disprețul, înfumurarea, semeția, îngâmfarea, sfidarea, fala, obrăznicia, decepția, grandomania, insolența, impertinența, necuviința, neobrăzarea, nerușinarea, tupeul, cupiditatea, rapacitatea, aviditatea, pizma, pica, râvna, ciuda, ranchiuna, dușmănie, animozitatea, meschinăria, intovertirea sau extrovertirea, hain, hapsân, hrăpăreț, încrezut, bățos, închipuit, înțepat, scrobit,  etc.

Datorită compasiunii pe care o simțim față de propria persoană și a fricii față de orice din exterior, cel mai ”inteligent” gest de care suntem în stare, este să aplicăm elementele inventarului asupra noastră.

Apoi, încărcați până la refuz cu agresivitate sau cu lăcomie, cu competitivitate sau orgoliu, cu vanitate sau gelozie, cu posesivitate sau invidie etc., împroșcăm asupra celor din jur, împroșcăm mediul cu ele înveninându-l. La urmă ne retragem epuizați, satisfăcuți sau dezamăgiți de propria persoană.

Compasiunea față de propria persoană și comportamentul nostru determinat de ea, sunt reflectate prin componentele inventarului nostru. Ne vom autosesiza, autojigni, autoofensa, autojustifica, autoconvinge, automulțumi, autoagita, autopanica, autobloca, autoînvinui, autopedepsi, autoresemna, autoemoționa, autoinhiba, autotimora, autoculpabiliza, autoresponsabiliza, autoacuza, autovictimiza, automustra, autorigidiza, autosensibiliza, etc.

Vom avea autoimportanță (ne proclamăm singuri importanța), autovaloare (ne dăm singuri valoare), autojustețe (ne creem propria dreptate, mai degrabă imagine despre dreptate), autoindulgență (ne vom crea propiile limite de indulgență), autosuficiență (ne vom stabili propriile limite de suficiență), autoambiționare (ne vom crea propriul cadru și limite de ambiție), etc.

Fiecare element al inventarului este precum un soldat care este ales și trimis în misiune. Astfel, alegând moralitatea, îi dăm misiunea de a ne transforma într-o persoană morală. Alegând importanța, îi dăm misiunea de a ne transforma într-o persoană prețioasă și fudulă. Alegând vanitatea, ne transformăm într-o persoană care nu se lasă rănită. Alegând competitivitatea, ne transformăm într-o persoană care va ținti mereu un loc fruntaș. Alegând delăsarea, ne transformăm într-o persoană care va renunța ușor la ceea ce îi este important…

Iată ce înțeles au câteva dintre elementele inventarului, descrise din afara șablonului coercitiv realizat.

În acest fel, inventarul sau cămara interioară este gazda și generatoarea emoțiilor, sentimentelor, dialogului interior și a schemelor comportamentale de care suntem capabili.

Cum funcționează schemele comportamentale?

Schemele comportamentale sunt multiple și variate. Ele decurg după prima alegere pe care o facem. De exemplu, alegem să ne simțim jigniți. După această alegere avem din nou de ales între două variante. Să iertăm sau să urâm. Dacă iertăm vom simți indulgență, satisfacerea simțului moralității și a valorii personale. Dacă alegem sentimentul de ură, vom avea de ales din nou două variante: să ne răzbunăm, ceea ce ne va aduce satisfacție, un gust amar și o părere proastă asupra propriei moralități aplicându-ne alte sentimente de: autojignire, autoacuzare, autovictimizare, automustrare etc. Sau să ne înghițim ura, să ne-o ascundem, dar și această variantă naște sentimente de: autotimorare, autoinhibare, autovictimizare, etc. Indiferent care vor fi exemplele, de fiecare dată când alegem un sentiment din inventar pentru a ne simți în vreun fel, vom simți două variante: satisfacție sau insatisfacție. Comportamentul uman este schematic și previzibil.

Din satisfacție decurg alte sentimente datorită faptului că în principal satisfacem ego-ul și valoarea lui personală, împreună cu importanța de sine. Toate sentimentele care decurg din satisfacție sunt în favoarea ego-ului sporindu-i valoarea și deformându-ne imaginea realității, ceea ce ne va determina în continuare să acționăm greșit. Sentimentele care decurg din satisfacție sunt lingușitoare și sunt bazate în principal pe autocompasiune. Din insatisfacție decurg alt fel de sentimente care converg primelor prin faptul că urmează aceeași cale de satisfacere a egoului, sporindu-i valoarea. Sentimentele care decurg din insatisfacție sunt agresive și au drept fundament principal frica. Frica de a nu ne pierde valoarea și importanța, frica de moarte, frica de a nu ne pierde poziția, frica de a nu ne pierde posesivitățile etc.

De ce suntem determinați să satisfacem egoul? De ce nu ne putem abține?

Am fost crescuți și educați să avem ego, iar acum după atâția ani ne este greu chiar să concepem că putem trăi altfel. Egoul este doar o imagine a adevăratului sine și nu poate exista fără energie. Cămara interioară aparține egoului și prin ea, prin șablonul coercitiv de gânduri, sentimente, dialoguri interioare, așteptări și obișnuințe, egoul ne manipulează să trăim intens astfel încât să consumăm energie. Energia pe care noi o epuizăm astfel este sursa de bază a existenței egoului.

Atâta timp cât simțim necesitatea satisfacerii egoului suntem sclavii săi și nici nu se pune problema cunoașterii de sine, a adevăratei identități, a adevăratelor simțuri și capacități cu care natura ne-a înzestrat. A fi sclavii egoului înseamnă a fi privați de libertate, înseamnă a ne limita la ceea ce ne oferă și cât ne oferă. Înseamnă a ne limita la experiențele trăite în cămara interioară. A fi sclavii egoului înseamnă a munci pentru el, pentru a-i menține continuitatea existenței fragile. Pentru a supraviețui ne va toca fără milă cu sentimente contradictorii, cu gânduri obsesive, cu dialoguri interminabile și scenarii posibile, cu speranțe de succes și cu frici paralizante de eșec. Toate acestea au menirea de a ne epuiza cât mai intens asigurându-i astfel energia necesară supraviețuirii. Și ne va epuiza până când ne va îmbolnăvi, până la moarte.

Dacă am alege la un moment dat să acționăm altfel decât cu sentimentele pe care ni le sugerează ego-ul, să rămânem distanți lui, am  remarca cu plăcută surprindere că devenim senini, iar seninătatea nu a epuizat niciodată pe nimeni și nici nu a îmbolnăvit pe cineva.

 

”Din seninătate vine blândețea, vine tăria durabilă…”  (Pam Brown, n.1928)

 

”Ego-ul van al individului ar trebui să fie dizolvat. Căci numai prin eliminarea integrală a acestuia se poate descoperi și revela principiul ascuns și profund: ADEVĂRUL care se află constant în toate fenomenele. Dacă omul reușește să își elimine ego-ul atunci el va fi cu totul capabil să asculte bătăile inimii Naturii, ca și tainele ei…”.                                                               (Constantin Brâncuși)

 

Autor: Naturalis Yoga

 

vizitatori:
Hit Counter provided by orange county divorce attorney

Designed by adaweb