Club Naturalis Yoga

"Dezvoltare personală și practică exerciții Hatha Yoga”

ȘEDINȚA 19 – Importanța de sine

Imagini pentru mandria

 

A treia componentă a egoului este importanța de sine.

Conform DEX-ului, importanța este ”ceva care are însemnătate, valoare, un om îngâmfat, încrezut, plin de aroganță…”.

Importanța de sine este cea care dă însemnătate și valoare persoanei noastre prin manifestarea inventarului personal de sentimente, a dialogului interior, a valorii personale și imaginii de sine. Este energia investită pentru menținerea ”în formă” și ”în priză” a tuturor acestea. Este o forță energetică, care ne este extrem de familiară, deoarece ne generează permanent sentimentul de importanță a tot ceea ce înseamnă ceva pentru noi. Importanța de sine face ca tot ceea ce credem să fie deosebit de important pentru noi, tot ceea ce facem să fie extrem de important pentru noi, tot ceea ce gândim sau simțim să fie de o importanță deosebită, astfel încât nimic altceva prin comparație să nu mai conteze. Chiar dacă vedem realitatea lucrurilor o ținem ”sus și tare” că numai ceea ce credem noi contează indiferent care este realitatea, numai ce simțim noi este important indiferent cum afectăm mediul, numai ce facem noi este cel mai important indiferent ce fac alții, indiferent ce simt alții, etc. Este o încrâncenare fixată aspra a ceva în care dorim cu ardoare să credem ignorând realitatea. Acesta devine universul importanței de sine. Se pare că importanța de sine ne plasează în centrul universului personal, unde numai noi avem dreptate, numai noi contăm cu ceea ce facem, gândim, simțim și credem. Nimeni și nimic altceva, prin comparație, nu poate fi mai presus. Este un univers personal în care numai noi contăm, fără a avea simplitatea de a privi egal spre celălalt.

De ce se numește importanță de sine? Deoarece ne crează iluzia că forța pe care o simțim, urmare energiei pe care o investim permanent în tot ceea ce contează pentru noi, este forța sinelui, a spiritului din noi. Cum în concepția noastră rațională asimilăm sinele sau spiritul, unui univers propriu este de înțeles ca ceea ce ne face să ne simțim în centrul univesului propriu să fie considerată ca fiind forța sinelui. Ne identificăm astfel cu forța importanței ca și cum dezvoltând-o ne dezvoltăm ființa interioară, forța adevăratului sine. Dar este ceva fals. Forța sinelui este energia dublului, a percepției acestuia. Ceea ce percepem prin adevărata percepție sau percepția dublului (nu prin concepții raționale!), este o viziune emanând simplitate, concretețe, claritate calmă, limpezime, pragmatism, cumpătare, în legătură intimă cu ceea ce percepe.

Comparativ, viziunea dată de către importanța de sine este o viziune încrâncenată, dezastruoasă, agresivă, egoistă, căutând cu privirea să-și facă un loc în care să-și demonstreze măreția și determinându-ne întotdeauna un comportament dezechilibrat, disproporționat, lipsit de impecabilitate. Este ca și cum am avea în fața ochilor o lentilă uriașă prin care privim în afară, iar ceea ce vedem prin lentilă nu este realitatea. Această lentilă este importanța de sine, care ne face să vedem pe cei cu care ne comparăm (pentru a ne dovedi importanța) că sunt mai slabi decât noi, că sunt mai prejos decât noi, că sunt buni dar și noi vom deveni la fel de buni etc. Fără această lentilă nu am avea cum să ne proiectăm în afară importanța pentru a o demonstra tuturor oamenilor, lucrurilor, animalelor etc.

De cele mai multe ori persoanele de lângă noi sunt provocate de către importanța noastră să devină răi și încrâncenați. Ei simt că îi provocăm să intre în competiție cu noi și fac efort să se ridice la nivelul nostru. În acest fel importanța de sine ne face să-i transformăm și să-i vedem ca fiind adversarii noștrii, să-i considerăm răi pentru că se luptă cu înverșunare cu noi pentru disputarea poziției. Îi provocăm cu importanța noastră, activându-le propria importanță. Apoi, când suntem obosiți să mai fim încrâncenați, când obosiți fiind ne oprim din această alergătură sau cursă încrâncenată de afimare a propriei importanțe, atunci se va diminua sau opri investirea energiei în importanța de sine, se va diminua manifestarea importanței de sine. Vom observa atunci, cu vederea mai clară că situația nu este chiar atât de dramatică precum o văzusem anterior, că nu sunt răi și nu sunt dușmanii noștrii.

Importanța de sine este forța, energia pe care o investim permanent pentru a fi unici, deosebiți și importanți. Forța importanței de sine are la bază încrâncenarea interioară. Încrâncenarea este o forță care direcționează investirea de energie pe care noi ”o punem la bătaie” către importanța de sine. Încrâncenarea este o forță dezvoltată pe care noi o direcționăm și investim în importanța noastră, transormând-o la rândul ei într-o forță de manifestare. Cu cât investim mai multă energie devenim mai încrâncenați și ne dezvoltăm mai mult importanța. Ne dorim să fim deosebiți, să fim unici și atunci suntem motivați să devenim încrâncenați, importanți.

Importanța de sine este dimensiunea noastră umană, este scala valorică a umanității. Ne măsurăm în importanțe și ne găsim un loc în societate. Este reperul nostru dintotdeauna. Este personalitatea noastră umană exprimată în exterior cu valoarea personală și imaginea personală. O tratăm ca și cum ar fi adevărata noastră esență și considerăm o importanță de slabă calitate ca fiind demnă de dispreț.

În acest fel, pentru a se pune în evidență, importanța de sine ne plasează în diverse arii sociale: cultură, biserică, găști de cartier, oameni de știință, intelectualitate, oameni de bine, conducători, clasa muncitoare, clasa politică, dar aparenta diversitate a acestor grupări este doar o structură care se repetă generații după generații, nimic nu este nou… Plasându-ne în diverse arii sociale, importanța de sine devine motivul disputelor deoarece o considerăm ca fiind miza existenței umane. Purtăm dispute pentru a ne apăra imaginea socială, pentru a ne demonstra moralitatea, pentru a ne apăra vanitatea rănită, orgoliul rănit, invidia, gelozia, jignirile, așteptările… Importanța de sine ne apără sentimentele, ne pune permanent în situatia de a ne justifica în fața celorlați poziția, de a lăsa să se vadă numai ceea ce nu ne afectează această poziție, ne pune în situația de-a ne întări impunerea ei și de-a o preamări.

Purtăm dispute sub imboldul importanței de sine pentru a simți sentimente de: moralitate, importanță, preamărire, satisfacție, mulțumire, valoare, etc. Acestea sunt sentimente care ne motivează lupta eroică pentru propria importanță deoarece ne crează satisfacție, implicit creșterea dependenței și încrederii în importanța de sine.

Importanța de sine vine peste noi cu sentimente care ne fac plăcere, dar apoi aruncă peste noi unele care nu ne fac plăcere, ci dimpotrivă ne îngreunează, ne crispează și îmbolnăvesc până la a ne pierde viața. Cum este posibil ca ceva în care investim atâta încredere să ne provoace atâta rău?  Importanța de sine nu lucrează în interesul nostru, ci în scopul de a-și satisface propria importanță, propriul univers cu sentimente stârnite, cu valori exprimate și imagini personale afișate pentru propria-i reclamă. La început, am acceptat formarea și dezvoltarea importanței de sine fără să ne punem problema, iar mai târziu am acceptat-o ca fiind unica noastră valoare. Am acceptat-o cu frica că față de ceilalți membrii din societate am fi lipsiți de importanță și astfel striviți de către aceștia. Am acceptat-o deoarece am dorit să fim învingători nu înviși, deoarece nu am vrut să fim  priviți drept ciudați. Am acceptat-o pentru că ne-a fost frică să fim altfel. Am acceptat-o măcinați de teama de eșec și speranța de succes.

Ne dăm importanță astfel încât toate celelalte structuri ale ego-ului vor gravita în jurul importanței pe care facem efort să o impunem tuturor, vor gravita în scopul satisfacerii importanței noastre, în scopul reflectării ei prin toate mijloacele de care dispunem. Doar atunci când ne dăm importanță, toate celelalte structuri încep să graviteze în jurul ei adăugându-și nuanțele. Vom avea o importanță de sine având valoare personală, imagine personală, susținută permanent de către dialogul interior, investițiile de sentimente și scheme comportamentale.

Dialogul interior ne vorbește permanent despre cât de deosebiți suntem, cât de importanți suntem în comparație cu orice altceva, ne hrănește pofta pentru importanța pe care o avem. Suntem încrâncenați să fim deosebiți și atunci dialogul interior muncește din greu convingându-ne cât suntem de deosebiți în comparație cu alții, cu prietenii, cu apropiații sau cu alte persoane. Întotdeauna importanța de sine se exprimă prin valoarea personală pe care și-o atribuie, și prin imaginea de sine pe care o afișează. Pentru noi a avea importanță înseamnă a avea o valoare care să cântărească și o imagine care să o reflecte. Pe o persoană lipsită de importanță o considerăm lipsită de valoare. Amețiți de superba noastră importanță, valoare și imagine, refuzăm să vedem că importanța de sine ne ia înapoi mai mult. Refuzăm să vedem că pe măsură ce ne satisface mai mult, devine mai puternică, de neînvins, iar în aceeași măsură noi devenim mai acaparați, mai slabi și mai învinși, stiviți sub greutatea propriei valori, imagini și importanțe.

Refuzăm să vedem adevărul, că noi o satisfacem pe ea. Muncim din greu  investind în ea toate emoțiile și sentimentele noastre, toată încrederea noastră. Refuzăm să vedem adevărul: suntem sclavii ei. Am făcut troc cu ”diavolul”. Am dat importanței de sine sufletul nostru, sentimentele noastre și ne-a lăsat pustiiți. Într-o fază de dependență și slăbiciune avansată, sentimentele de satisfacție devin mai rare. Devenim bântuiți de iluzii în care alunecăm ca să uităm de noi înșine, bântuiți de remușcări, ură, răzbunări, resentimente, anxietăți, reproșuri, enervări, agitație, rușine, îngrijorare, obsesii, paranoia, frică, încrâncenare, dorințe multe neîmplinite, insomnii. Nu mai suntem noi înșine, nu mai știm cine sunem…În imperiul importanței de sine nu suntem atât de unici pe cât ne credeam.

Tuturor ne împinge sub nas aceleași scheme comportamentale, ne vrăjește și ne prinde cu aceleași vechi șiretlicuri, generații după generații. S-au scris chiar cărți despre tipologii comportamentale, dar nu s-au gândit o clipă că descriau mecanismul sclaviei lor, nu s-au gândit că strălucirea minții lor vine din faptul că își descriau propria cușcă interioară, descriau universul importanței de sine.

Aspectul cel mai important legat de dominația importanței de sine este faptul că investim necontenit energie în ea. Ambițioși investim în importanța de sine tot mai multă energie prin sentimente care ne fac sau nu ne fac plăcere, prin dialog interior. Mai târziu devenim epuizați, slăbiți de efortul depus, însă oricât de obosiți sau epuizați am fi, ea ne cere tot mai multă energie. Atunci nu ne mai putem opune importanței de sine în timp ce ea, își ia fără milă tributul de energie servindu-ne sentimente amare, epuizându-ne mai mult, îmbolnăvindu-ne. Singurul lucru ce o interesează la noi este energia. Indiferent că ne induce sentimente de satisfacție sau dezagreabile, noi le trăim intens dându-i satisfacție, umplând-o de energie și asigurându-i astfel existența. O dată angajată, forța importanței de sine se dezvoltă singură.

Importanța de sine ne face sclavi, ne stoarce fără milă, dar nu putem trăi fără ea. Ea este ghidul nostru interior, fără a fi în realitate un ghid. Ne împinge în situații fără sens, ne determină să lupăm pentru cauze absurde, ne oferă iluzia că suntem puternici, ne menține confuzi, dar permanent trăim senzația acută că nu putem trăi fără ea. Trăim senzația că suntem datori să luptăm în interesul ei, că ne-am da viața pentru ea. Pentru ce? Pentru o imagine creată din iluzia propriei noastre păreri despre a fi. Pentru o umbră. Dacă nu am mai crede în ea, dacă nu i-am mai acorda încredere, dacă nu am mai fi încrâcenați pentru a o servi, existența ei ar dispărea. Ego-ul individual s-ar evapora și am rămâne noi înșine.

Esența lăuntrică nu are nevoie de forța importanței pentru a se exprima sau pentru a exista. Nu are nevoie să creadă ceva pentru a percepe, nu are nevoie de gălăgia dialogului interior ci îi este de ajuns tăcerea interioară, nu are nevoie de un univers personal în care să se manifeste deoarece se manifestă liberă în întregul univers condusă nu de aroganță, ci de Puterea care ne conduce destinele dintotdeauna, în acord cu ea. Nu intră în competiție cu nimeni deoarece nu are nimic de apărat, ci își realizează acțiunile dictate de necesitate… Dealtfel, dacă nu ar fi importanța am trăi direct prin esența lăuntrică, prin spirit. Dacă nu ar fi altceva mai important decât esența lăuntrică, am fi doar esență lăuntrică.

”De câte ori m-am apucat de vreo operă, aveam sentimentul că un Absolut se exprimă prin mine. Și atunci nu mai contam ca individ și nu mai aveam nici un fel de importanță. Aceasta ar trebui să fie relația fiecărui individ cu lumea…”, și ”Egocentrismul sufocant îi dezorientează pe unii oameni și îi scoate din viața lor luminoasă pentru a-i conduce în întuneric, ori chiar în sinucidere”.

(Constantin Brâncuși)

 

Autor: Naturalis Yoga

vizitatori:
Hit Counter provided by orange county divorce attorney

Designed by adaweb