Club Naturalis Yoga

"Dezvoltare personală și practică exerciții Hatha Yoga”

ȘEDINȚA 21 – Imaginea personală

 

 

Imagini pentru imaginea in oglinda

Ultima componentă de bază a structurii ego-ului, este imaginea personală. Ea reprezintă încununarea tuturor eforturilor depuse pentru a avea: o cămară interioară cât mai versată în stări și sentimente, dialog interior intens și exersat prin intermediul minții excesiv raționale, importanță de sine antrenată și dezvoltată precum o forță interioară prin care să ne impunem permanent, o panoplie de valori personale cu care să ne afișăm și care să ne dea ”greutate”. Toate aceste eforturi sunt acum răsplătite de către imaginea personală.

Imaginea personală este procesul de oglindire în exterior a efortului interior depus pentru a ne trăi intens sentimentele din cămara interioară, dialogul interior, importanța de sine și valoarea personală. Imaginea personală este rodul tuturor acestor eforturi, este materializarea eforturilor depuse în numele structurii ego-ului, este piesa care completează mecanismul ego-ului într-unul funcțional și eficient.

Eforturile interiorizate pentru a avea cămară interioară, dialog interior, importanță de sine și valoare personală, deși trăim intens pentru ele totuși nu le vedem. Satisfacția însă ne cuprinde atunci când exteriorizăm aceste eforturi și le vedem rezultatul concret. Satisfacția este răsplata pentru efortul depus și căutăm sentimentul de satisfacție pentru a măsura calitatea exteriorizării imaginii personale.

Acest efort de exteriorizare este distinct de celelalte eforturi pe care le-am depus până acum pentru manifestarea structurilor ego-ului, deoarece este o reflectare a imaginii lor în exterior. Reflectarea permanentă a acestor imagini în exterior determină existența unei oglinzi care le reflectă pe toate. Cu cât efortul de exteriorizare este mai intens, cu atât oglinda este mai consitentă. Devenim atât de dependenți de această oglindă a reflectării, încât ni se pare imposibil să trăim fără a ne privi în ea reflectate toate acestea, în fiecare clipă.

În fiecare dimineață când ne trezim, primul lucru pe care îl facem este să ne privim în oglinda reflectării. Ne compunem un mod în care să arătăm, adăugăm o nuanță, un sentiment, o atitudine care ni se pare  potrivită pentru a ne reprezenta, exteriorizate toate prin imaginea personală din ziua respectivă. Ne ajutăm cu sfaturile dialogului interior, verificăm dacă este satisfăcută importanța, scoatem pieptul în față cu toată panoplia de valori personale pe care le-am acumulat până în prezent și ”înarmați” astfel, pornim să ne trăim viața cotidiană. Tot acest comportament necesită mult efort și multă energie, dar nu este depus numai pentru o clipă, ci pentru întreaga zi și pentru întreaga viață.

Oglinda reflectării structurilor ego-ului este mereu prezentă în fața noastră, astfel încât să ne uităm permanent în ea pentru a ne asigura că arătăm bine pentru noi dar și pentru ceilalți. La fiecare pas și înainte de fiecare acțiune, ne privim în oglinda reflectării pentru a ne prepara imaginea pe care să o afișăm. Oglinda reflectării este terenul de pregătire al imaginii personale înainte de a fi exteriorizată, înainte ”de a da ochi cu lumea”.

Scopul pentru care ne privim permanent în oglinda reflectării este de a fi satisfăcuți continuu de felul în care arată imaginea noastră. Altfel ne pedepsim. Pedepsindu-ne ne stimulăm, intensificând efortul pentru împlinirea pretențiilor. Ne pedepsim cu sentimente neplăcute din cămara interioară: ne victimizăm, ne mustrăm, ne autojignim, autotimorăm, etc.  Pedepsindu-ne ne intensificăm investițiile emoționale din cămara interioară, dialogul interior, importanța de sine, valoarea personală, le punem pe toate la muncă mai intensă pentru a obține imaginea personală pe care ne-o dorim (sau imaginăm).

Toate acestea înseamnă preocupare permanentă pentru imaginea personală, consum de energie, epuizare, uzură și boală. Toate acestea înseamnă să trăim numai pentru imaginea personală, fără a observa altceva în jur. Preocuparea permanentă pentru imaginea personală ne transformă în persoane obsedate de propria imagine, cu mintea numai la imaginea personală ignorând orice alte aspecte importante ale vieții. Ne transformă în persoane care privind permanent în oglinda reflectării, percep viața prin oglinda reflectării. Respectiv prin filtrul creat din: sentimentele generate de către cămara interioară, dialogul interior, importanța de sine, valoarea personală și imaginea personală.  Depunem un efort atât de mare pentru imaginea personală, încât acest efort ne centrează în ea obsesiv și ne este imposibil să mai percepem lumea din jur, decât prin filtrul imaginii personale. Dependenți de a vedea lumea prin acest filtru, muncim din greu pentru imaginea personală devenind sclavii ei…

Suntem timizi, șovăielnici și frustrați când nu ne proiectăm imaginea în exterior sau când nu o proiectăm așa cum am dori. Simțim acest lucru în contact cu oamenii care o fac și majoritatea o fac. Este o parte importantă a socializării pe care se sprijină sistemul social, astfel încât atunci când nu ne proiectăm bine imaginea personală simțim că nu avem pe ce să ne sprijinim pentru a interacționa cu lumea.

Este o disperare în nevoia de a ne proiecta imaginea, iar în adolescență când învățăm să o facem, admirăm și imităm pe cei care o proiectează. În adolescență ne simțeam copleșiți când intram în contact cu persoane care își proiectau cu forță imaginea. A învăța să îți proiectezi cât mai talentat imaginea, devine un țel. Pe măsura reușitei, reacția celor din jur ne dă satisfacție. Nereușitele doar ne ambiționează la antrenament. Ne proiectăm astfel imaginea în contact cu societatea și căutăm permanent în ochii oamenilor să ne vedem imaginea proiectată. Dacă reușim să o vedem așa cum facem efort să o proiectăm, avem satisfacție.

 

Numim proiecția imaginii reflectată în ochii oamenilor, personalitate și această personalitate este întotdeauna formată din elementele structurii ego-ului. Adevăratele calități umane aflate în spatele imaginii proiectate cu efort, nu sunt luate în seamă și sunt lăsate să pălească.

De exemplu, proiectez o imagine, pe care o caut în ochii interlocutorului. Fac efort să proiectez în ochii lui o imagine despre mine de cea mai bună calitate, astfel încât să o aprecieze. Apoi, aștept răspunsul și aprecierea lui. Dacă mă place, atunci am reușit să proiectez imaginea cu succes. Și eu plac imaginea proiectată de interlocutor, iar dacă și el mă place, vom deveni prieteni. Așa se leagă prieteniile între oameni cu același fel de imagine proiectată.

Dacă nu facem efort să proiectăm imaginea personală, ceea ce percep oamenii despre noi este adevărata noastră natură. Sună bine, dar în realitate nu putem niciodată renunța complet, ci doar reducem intensitatea efortului depus. Cu cât efortul depus pentru proiectarea imaginii este mai redus, cu atât mai mult va ieși la iveală simplitatea esenței noastre, adevărata noastră natură lăuntrică. Doar atunci când vom putea funcționa fără a căuta să ne controlăm imaginea personală în oglinda reflectării, uitând efectiv să facem acest gest, doar atunci vom funcționa fără imagine. Doar atunci când acțiunile noastre vor fi realizate fără a ne folosi de imagine, ele vor fi inițiate din natura interioară.

Întotdeauna oamenii concurează cu imaginea pe care o proiectăm. Din acest motiv oamenii se compară întotdeauna cu imaginea noastră, se compară cu felul nostru de a face lucrurile, cu felul în care ne comportăm, cu felul în care suntem ca prezență, cu ceea ce posedăm, pentru că ceea ce posedăm ne reflectă de asemenea imaginea, etc., ca și cum ar căuta un model mai bun cu care să concureze sau pe care să-l imite.

Dacă ne place ceva din lumea oamenilor, trebuie să acționăm fără a imita, fără a proiecta în afară o imagine pentru alții. Ci cu discreție totală, o vom face deoarece ne împlinește o latură profundă a ființei și atât.

Discreția totală este măsura acțiunilor strict necesare. Niciodată discreția totală și strictul necesar nu intră în competiție cu nimeni și nu imită imaginile altora. Sigurul lor scop este manifestarea esenței lăuntrice și înseamnă cumpătare, libertate și fericire interioară. Din acest motiv discreția totală și strictul necesar nu sunt reflectate niciodată de către oglinda reflectării structurilor ego-ului. În oglinda refelectării întotdeauna se reflectă tot ceea ce este peste măsura discreției și strictului necesar, doar acestea sunt pe ”gustul” ego-ului. Discreția totală nu permite și nu oferă ocazia nici unei ființe umane să se agațe de imaginea personală, deoarece nu proiectează o imagine personală. Atunci oamenii vor căuta în ochii noștrii proiectarea imaginii personale și nu vor găsi nimic. Se vor frământa un pic fără a înțelege, apoi se vor retrage negăsindu-și un interes…

A nu proiecta imagine personală, înseamnă să nu faci acțiuni în interesul imaginii personale, înseamnă să nu dai oamenilor imaginea ta de care să se agațe pentru a concura, înseamnă să nu te bazezi în interacțiunea umană pe imaginea personală, înseamnă să nu-ți clădești viața pe imaginea personală, înseamnă să nu cauți compasiunea în ochii oamenilor pentru imaginea proiectată, înseamnă să-ți găsești simplitatea și liniștea. Oamenii se agață mereu de părerile noastre despre lume, se agață de ceea ce cunosc despre noi, se agață de ceea le spunem și le arătăm despre noi, iar noi ne simțim datori permanent să le întreținem curiozitatea. Cu cât află mai multe despre noi, cu atât mai mult ne fac disponibili după placul lor și cu atât mai mult ne simțim datori să le împrospătăm imaginea despre noi.

A căuta compasiunea în ochii oamenilor pentru imaginea proiectată, înseamnă a căuta alinarea, întărirea și acceptarea imaginii proiectate. Numai proiectarea imaginii personale are nevoie să găsească permanent în ochii celuilalt alinare, înțelegere și compasiune din dorința de satisfacție personală.

Când încetăm să ne proiectăm imaginea personală în ochii celorlalți, când renunțăm la efortul depus pentru a ne proiecta imaginea în afară, ne relaxăm profund. Ne relaxăm ca după o obositoare povară, povara imaginii personale, ne desprindem privirea de pe lume și o întoarcem spre interior. Atunci ne vom vedea în interior simplitatea, iar asta ne va umple de seninătate, bucurie și cumpătare.

”Mulțumirea vine ca urmare firească a toleranței totale, a smereniei și dacă ne împăcăm cu noi înșine, așa cum suntem, nu ca și cum am juca un rol ci lăsându-ne pradă măreției vieții, vom fi albii ale curgerii vieții” (David Grayson)

”Tihna, pacea interioară, nu înseamnă frivolitate, nici satisfacție, ci culmea cunoașterii și iubirii, înseamnă darul adevărului- lunima de la capătul tunelului; este secretul frumuseții și adevărata esență…” (Hermann Hesse, 1887-1962)

 

Autor: Naturalis Yoga

 

vizitatori:
Hit Counter provided by orange county divorce attorney

Designed by adaweb