Club Naturalis Yoga

"Dezvoltare personală și practică exerciții Hatha Yoga”

ȘEDINȚA 20 – Valoarea personală

 

Imagini pentru valoarea

A parta componentă a egoului este valoarea personală.

Ne place să simțim cum ne lăsăm conduși de importanța personală în acțiunile noastre, în discuțiile noastre sau în disputele noastre. Toate aceste acțiuni, sunt acțiuni de marcare a teritoriului ego-ului și de exprimare a lui în exterior prin valoarea personală pe care ne-o dă. ”Am reușit să fac asta pentru că sunt valoros…”, ”am valoare indiferent ce cred alții…”, ”trebuie să îmi demonstrez valoarea, ca să le arăt cine sunt eu…”, ”cum își permit să se comporte în acest fel cu mine, eu sunt o valoare și nu permit așa ceva…”, etc.

Am acceptat acest comportament dintotdeauna fără să înțelegem de ce ne purtăm astfel, fără să ne punem întrebări. Așa ni s-a părut normal să ne comportăm, însă întotdeauna am avut de ales. Am avut de ales între a ne comporta cumpătat, cu simplitate în realizarea acțiunilor și a ne comporta plini de valoare în timp ce îndeplinim aceleași acțiuni, având drept scop satisfacerea valorii personale. Acțiunea este aceeași, doar modul în care o ducem la îndeplinire este diferit, scopul pe care îl dăm acțiunilor face diferența. Iar în acțiunile realizate cu valoare personală, scopul acțiunilor este întotdeauna satisfacerea importanței de sine și a valorii personale.

Valoarea personală se adresează în același limbaj valorilor celorlalți, comunică prin limbajul valorii personale. Comunicăm între noi interacționând prin valori personale. Astfel, valoarea mea a pus la punct valoarea celuilalt, folosind același limbaj, același fel de scheme comportamentale. Sau valoarea mea s-a pus în evidență în fața valorii celuilalt, etc. În interacțiunea cu semenii noștrii ne plasăm într-o permanentă competiție de valori personale, ca și cum am avea permanent ceva de demonstrat. Și avem de demonstrat, ne demonstrăm permanent valoarea personală!

Pentru cine este convenabil comportamentul cu valoare personală? Pentru mine? Singurul beneficiar al frământărilor noastre lăuntrice este importanța de sine, însă importanța de sine nu o simțim concret, decât sub forma valorii personale. Ne simțim mărunți dacă nu ne este satisfăcută demonstrarea valorii personale, ne simțim jigniți dacă ne este atacată valoarea personală, ne ofensăm dacă valoarea noastră nu este luată în considerare, ne supărăm dacă nu ni se adresează semenii la nivelul valorii personale, etc. În alte situații suntem satisfăcuți dacă ne este lăudată valoarea personală, dacă ne este lingușită, dacă ne este scoasă în evidență, dacă ne este premiată sau promovată, etc.

Se pare că în schemele comportamentale urmărim permanent satisfacerea valorii personale și suntem extrem de afectați de insatisfacerea ei. Este o schemă simplă…

Facem eforturi mari pentru acumularea valorii personale, deoarece ne crează impresia că cu cât acumulăm mai multă cu atât o simțim mai bine, cu atât o exprimăm mai bine, cu atât ne este mai recunoscută. Această satisfacție însă ne este dată de către importanța de sine căreia îi sporește puterea. Suntem dependenți  de satisfacția dată de către importanța de sine, iar satisfacția este reperul creșterii valorii personale și a importanței de sine.

Acumulăm valori personale din satisfacțiile simțite și acumulate la câștigarea de premii, poziție socială, acumularea de bunuri care trezesc admirația ori invidia vecinului, bani, etc.

Toate acumulările de valori personale, reușesc să însemne ceva pentru noi deoarece le vedem reflectate în ochii celorlalți. Ne vedem reflectată valoarea în ochii lor, în reacțiile lor fie că sunt de admirație sau invidie, iar acest lucru ne umple automat de satisfacție.

Comparativ, un luptător acumulează bunuri numai deoarece îi sunt strict necesare pentru supraviețuire. Acumularea de bunuri strict necesare este un interes numai personal, care nu privește pe ceilalți. Un luptător nu caută să obțină niciodată satisfacere din ochii altora.

În acest fel, acumularea de bunuri strict necesare pentru supraviețuire ar trebui să ne fie singurul scop, nu pentru că simțim satisfacția acumulării lor reflectată în ochii celorlalți.

Ce avem noi ca spirit, de câștigat? Nimic. Nici experiență, pentru că experimentăm schemele comportamentale puse la dispoziție de către importanța de sine învârtindu-ne mereu în același cerc vicios,  nici evoluție pentru că oricât de experimentați am deveni în mânuirea schemelor comportamentale pe care le avem la dispoziție, rezultatul este mereu același: creștem importanța de sine proporțional cu creșterea valorii personale, în timp ce pierdem foarte multă energie, iar asta ne îngreunează, ne epuizează și ne îmbolnăvește.

Moralitatea, credințele sociale, așteptările, ambițiile, convingerile, aspirațiile, dorințele, etc. sunt obiective stabilite de către noi. Sunt idei prețioase plantate în grădina subconștientului pe care căutăm să le satisfacem cu încrâncenare, iar drept rezultat final le materializăm în valoare personală în timp ce forța importanței de sine sporește.

Am ales anumite elemente ale inventarului personal, care am considerat că ar trebui să ne reprezinte, și le-am îngropat adânc în subconștient, astfel încât să muncim toată viața pentru ele. Ele reprezintă valoarea noastră, ID-ul nostru în această lume. Ele reprezintă moralitatea sau trăsăturile noastre de caracter, reprezintă ceea ce avem de apărat, reprezintă scopul de pe fundalul acțiunilor noastre, valoarea lor este ceea ce cântărim noi în viața aceasta. Valoarea noastră este greutatea pe care o dăm ideilor despre noi înșine, când ar trebui ca lipsa de valoare personală să lase să se vadă esența noastră lăuntrică. Este ca și cum ne-am îmbrăca cu haine cât mai țipătoare pentru a nu se vedea ce avem pe dedesubt, ca și cum am avea ceva de apărat, ca și cum ne-am ascunde de privirea celorlalți esența, simplitatea și frumusețea lăuntrică.

Atât de puțin valorăm? Valorăm doar cât niște idei plantate adânc în subconștient în care investim? Aceasta este păcăleală, nu valoare reală! Adevărata valoare este inestimabilă, de aceea nu are valoare. Adevărul este adevăr, este unic. El nu cântărește mai mult sau mai puțin. La fel adevărata noastră esență, este unică. De aici îi vine simplitatea. Nu putem spune că avem o esență mai mult sau mai puțin valoroasă. Esența este adevăr unic. Și atât.

Valoarea personală ne determină să purtăm  ani de zile aceleași dispute. Cunoaștem schemele comportamentale, știm cum este și cum se va sfârși. Nimic nu ne surprinde și totuși nu ne oprim în loc. Trăim repetitiv aceleași scheme comportamentale și invariabil acționăm sub același imbold: imboldul irezistibil de a ne apăra valoarea personală. Reacționăm imediat pentru a o apăra de oricine. O apărăm cu prețul vieții noastre, iar acest lucru nu ne-a adus mai aproape de adevărata esență lăuntrică niciodată, dimpotrivă!

Valoarea personală întotdeauna își caută un mediu în care să se manifeste și să se dezvolte. O dată ce găsește un mediu nou, se fixează acolo. Mai întâi se manifestă timid, apoi tot mai intens, vrând parcă să prindă rădăcini cu care să se prindă cât mai întortocheat. Se dezvoltă în orice mediu, intrând în competiție cu valorile personale ale celorlalți. Se dezvoltă în mediul școlii, serviciului, familiei, în cercuri de prieteni sau diverse grupuri, în cercuri elitiste pentru a se alinia acestui ”calibru”, în echipe sportive, etc. făcând permanent efortul de a ieși în evidență. Trece peste simțul ridicolului, hidosului, al nenaturalului, trece peste orice pentru a se afirma…

Valoarea personală consumă multă energie din corp, aducând epuizare fizică și psihică, și în același timp producând grave blocaje energetice. Ea are la bază dorința de a poseda orice lucru care ne poate aduce o plus-valoare și este motivată de către dorința de afirmare. Tot ceea ce obținem prin luptă, adăugăm unei panoplii expusă celorlalți: panoplia valorii personale.

În general valoarea personală își găsește drept mediu de dezvoltare orice mediu în care se poate dezvolta și afirma, fiind animată de către spiritul competițional. Atunci când interacționăm cu cineva, în primul rând facem efort să ne scoatem în evidență valoarea personală, să ne-o prezentăm și să ne afirmăm cu ea.

Interacționăm cu ceilalți prin valori personale pe care le îmbunătățim și actualizăm permanent. Suntem atât de obișnuiți să interacționăm prin valoarea personală, încât rareori mai lăsăm să se întrevadă în interacțiuni adevărata noastră ființă lăuntrică.

Valorile noastre personale devin CV-ul nostru, pe care îl prezentăm la fiecare interacțiune pentru a intra în competiție. Într-un mediu cu mulți oameni, este o paradă de valori personale în permanentă competiție, în permanentă provocare, care mai de care mai interesante, mai agresive, mai subtile sau mai prețioase, mai elitiste sau mai rafinate. Când interacționăm, ne desfășurăm penajul valorii personale și ne provocăm adversarul: ”uite acestea sunt calitățile deosebite pe care le posed și cu care te provoc la competiție”…., sau ”cu încărcătura asta de valoare personală vei avea de-a face…”.

Valoarea personală face întotdeauna efort pentru a-și impune valoarea în fața celorlalți, pentru a atrage atenția asupra sa, pentru a impresiona, pentru a domina alte valori personale.  Valoarea personală face efort pentru a-și impune părerea personală, pentru a-și apăra și susține valorile stabilite, refuzând orice altceva.

Disperarea în afirmarea valorii personale este clădită întotdeuna pe o frustrare, pe o durere sufletească transformată într-o cauză pentru care să luptăm din greu și care să ne reflecte valoarea tot restul vieții. Suferim când ne simțim inferiori altei persoane, când nu ne considerăm suficient de inteligenți, de avuți, de dotați, etc. Ne decidem să compensăm aceste lipsuri stabilindu-ne câteva idealuri cheie pentru care promitem să luptăm necondiționat tot restul vieții.

Un luptător are sufletul ușor. Nu are pretenția unei valori personale, nu vrea să își demonstreze valoarea și nu provoacă pe nimeni la competiție. Nu se agață de nimic și nu face promisiuni nimănui, nici măcar lui însuși, astfel încât nu va fi niciodată condiționat de nimeni și nimic.

Acțiunile lui sunt făcute numai din plăcerea de a acționa și nu va pune niciodată în slujba vreunei valori personale această plăcere. Marea sa bucurie se sprijină tocmai pe a acționa liber și necondiționat de către ego, iar acest lucru înseamnă cumpătare și simplitate.

”Rapacitatea și concurența au omorât regulile seculare ale naturalității. Înapoi la natură!…”                                             (Constantin Brâncuși)

 

Autor: Naturalis Yoga

vizitatori:
Hit Counter provided by orange county divorce attorney

Designed by adaweb