Toltecii și calea lor spirituală

Grup etnic din Mexicul central pre-Columbian, asociat sitului arheologic de la Tula, Hidalgo, un produs al mitologiei aztece sau o societate ce păstra taine ale înţelegerii cosmice? Civilizaţia toltecă este o enigmă, iar purtatorii ei, cunoscuţi ca bărbaţi şi femei ale înţelepciunii, niste fiinţe obscure, profetice, hrănindu-se dintr-o traditie ezoterică bogată şi dintr-o veche cunoaştere, ce provine din aceeaşi unitate esenţială a adevărului universal tuturor tradiţiilor sacre…

Calea toltecă a iniţierii spirituale

De multe ori antropologii au interpretat această misterioasă civilizaţie nu ca pe un grup etnic, ci ca pe o societate ezoterică ce cuprindea învăţaţi care aveau drept scop conservarea unei vechi înţelepciuni. Credinţele lor combinau aspecte sacre şi seculare, întrucât aceştia considerau că spiritul şi ştiinţa nu se exclud, ci dimpotrivă, sunt expresii ale aceleiaşi realităţi energetice unice, ale aceleiaşi surse.

Principalul spaţiu al iniţierii era Teotihuacan, cunoscut drept “locul în care omul devine zeu”. Aici, pentru a transcende conştiinţa limitată umană şi a obţine libertatea absolută, novicii aveau de studiat artele trezirii, transformării şi gândului. Scopul era dobândirea cunoaşterii de sine, înfruntarea propriului eu şi prin aceasta metamorfoza vieţii într-o cale a păcii şi libertăţii. Teotihuacan a rămas sute de ani centrul devenirii spirituale şi este chiar şi astăzi considerat un depozit viu de cunoaştere tainică.

Toltecii pornesc de la ideea că fiecare om acţionează în conformitate cu o carte de legi care îi conduce mintea şi pe care se bazează toate raţionamentele sale, o carte care are rolul unui judecător şi guvernator al visului personal, care la nivel global se manifestă prin toate fricile şi suferinţele din lume.

Iadul este o stare mentală perpetuă, din care nu putem ieşi până nu descoperim adevărul latent din noi înşine, până nu părăsim toate condiţionările şi credinţele înmagazinate în mintea noastră. Mintea este o ceaţă pe care toltecii o numeau MITOTE, un vis în care toţi vorbesc în acelaşi timp, dar nimeni nu înţelege pe nimeni. MITOTE înseamnă toate programările şi concepţiile din mintea care ne împiedică să vedem cine suntem cu adevărat. Omul s-a distanţat prea mult de imaginea sa reală pentru că este prea preocupat de construcţia unei imagini pentru ceilalţi. Pentru a depăşi condiţionările ce ne guvernează viaţa, toltecii propun schimbarea legămintelor care provin din frică. Cel patru legăminte toltece sunt:

  • Fii impecabil cu cuvintele tale, adică foloseşte energia cuvântului în direcţia adevărului şi a iubirii de sine, pentru crearea emoţiilor pozitive;
  • Nu considera nimic ca fiind un afront personal, adică renunţă la interpretarea personală a opiniilor celorlaţi despre tine, pentru că ele exprimă doar adevărurile lor, în concordanţă cu legămintele pe care le-au făcut cu viaţa; chiar şi părerile pe care le ai despre tine nu sunt în mod necesar adevărate. Există în minte o mulţime de voci într-o stare conflictuală, iar noi trebuie să facem ordine în haosul lui MITOTE şi să nu uităm că mintea există şi la nivelul zeilor, care ne pot oferi trezirea dacă suntem pregătiţi pentru ea;
  • Nu face doar presupuneri, adică să umplem golurile din înţelegere, să întrebăm şi să comunicăm curat şi clar, pentru a îmbunătăţi relaţiile cu cei din jur;
  • Să faci tot ceea ce poţi face mai bine, adică să acţionezi mereu la randamentul tău maxim, şi nu în vederea vreunui câştig, ci de dragul acţiunii pe care o doreşti şi nu o accepţi din necesitate. A acţiona înseamnă a fi viu, a merge în exterior şi a-ţi exprima visul, a trăi plenar clipa prezentă, a renunţa la suferinţă şi autocompătimire. Toltecii spuneau că nu este nevoie să ştim sau să dovedim nimic, ci doar să fim noi înşine, iar aceasta se întâmplă când acţionăm cu eficienţă maximă. Acţiunea devine astfel un ritual prin care onorăm divinitatea.

Aceste patru legăminte sunt rezumatul unei arte a transformării care are drept scop transcenderea lumii imdiate, a experienţei umane a suferinţei şi unirea cu esenţa divină. Dacă ele devin un obicei, spiritul se va mişca liber.

Maeştrii tolteci ne învaţă că nu există nici o motivaţie pentru a suferi, că visul personal poate fi vindecat şi prin transformarea sa viaţa devine o operă de artă. Toltecul nu este conducător sau supus, el doar işi trăieşte propriul adevăr. El devine înţelept, sălbatic, liber. Calea toltecă către libertate se rezumă la folosirea pleanară a minţii şi corpului şi la renunţarea la sistemul de credinţe.

Fiecare om are puterea de a deveni un luptător spiritual, dacă are disciplină, conştiinţă şi control, toate direcţionate către propria persoană. Dacă ne vom domina emoţiile şi le vom folosi constructiv, putem schimba nu doar visul personal, ci şi pe cel planetar.

În sfârşit, toltecii mai vorbesc şi despre iniţierea finală, care se face prin îngerul Morţii. Acesta ne învaţă un lucru fundamental: trăirea prezentului, pentru că îngerul Morţii dă la o parte ce a murit şi ne arată învierea. Noul Vis care este destinaţia maeştrilor tolteci se traduce prin abandonarea fricii în favoarea iubirii. Probabil că nu putem scăpa de destin, spuneau ei, dar avem două posibilităţi de a alege: să ne bucurăm sau să suferim din cauza lui. Ce alegem?

 Sursa: http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/enigmaticii-tolteci-calea-lor-spirituala

Comentariile nu sunt permise.