”Super-luna” plină din 14.11.2016

 

Imagini pentru luna plina

 

Un eveniment astronomic aproape unic în viaţă, va avea loc pe 14 noiembrie 2016 ora 3:53PM, ora Romaniei: o „Super Lună”, cea mai strălucitoare în ultimii 70 de ani! În plus de aceasta, Luna va fi şi cea mai apropiată de Pământ în viitorii 18 ani, următoarea dată când va avea loc un eveniment asemănător fiind 25 noiembrie 2034.

Cum are loc fenomenul Super Lunii? Totul ţine de natura eliptică a orbitei Lunii. Atunci când Luna se află la cel mai apropiat punct față de noi, acest lucru este cunoscut sub numele de perigeu, iar când acesta se află la cel mai îndepărtat punct, fenomenul se numeşte apogeu. Când Soarele, Luna și Pământul se află aliniate în același timp, acest fenomen este cunoscut în limba engleză ca „syzygy”.

Când fenomenul perigeu-syzygy a sistemului Pământ-Lună-Soare apare, Luna se află pe partea opusă a Pământului, faţă de Soare, şi atunci vom obține o Super Lună.

Luna va atinge perigeul, punctul cel mai apropiat de Terra, la ora 11,22 GMT (ora 1, in Romania) si va fi vizibila in cursul noptii peste tot in lume.

„O Super Luna poate fi cu pana la 14% mai mare si 30% mai luminoasa decat Luna plina la apogeul sau (punctul orbitei cel mai indepartat de Terra), potrivit NASA.

Aceste Super Luni revin la fiecare 1 an si 48 de zile. „Dar exista super Luni mai super decat altele”, noteaza astronomul francez.

Luni, ea va fi la doar 356.509 km de Terra (fata de o distanta medie de 384.400 km). „Trebuie cautata data de 26 ianuarie 1948 pentru a avea o Super Luna a carei distanta fata de Pamant sa fie mai mica”, explica Pascal Descamps. Si va trebui asteptata data de 25 noiembrie 2034 pentru ca Luna sa se apropie la fel de noi.

De aici si numele de „super extra Luna” ales de NASA.

Sursa: http://www.romaniatv.net/fenomen-astronomic-rar-super-luna-din-14-noiembrie-2016-cea-mai-stralucitoare-din-ultimii-70-de-ani_325119.html

www.roastrolog.com

Luna Plina — 14 noiembrie 2016

Data de 14 Noiembrie, cand are loc Luna Plina, este momentul simbolic in care ne luam ramas bun de la trecut pornind pe un nou drum catre o noua destinatie. Acest lucru este evidentiat mai mult decat clar pe harta Lunii Pline a zilei de 14 Noiembrie. Evenimentul astrologic va avea loc la ora 3:53PM, ora Romaniei si se desfasoara pe axa Scorpion—Taur—Soarele in Scorpion, Luna in Taur—cu ascendentul in Pesti, iar cu Vertexul pe Fecioara.

CATEVA EXPLICATII DESPRE VERTEX

Probabil, daca nu esti familiarizat cu terminologia astrologica, esti surprins de prezenta acestui cuvant nou “vertex”. Pe scurt, Vertexul este considerat un punct extrem de puternic in hartile astrologice. Putini astrologi il iau in calcul, insa el joaca un rol fundamental in analiza unei astrograme. Se considera ca Vertexul se activeaza in momente majore ca importanta in viata noastra. De exemplu, se activeaza atunci cand intalnim partenerul care ne este destinat, cand punem punct unei relatii importante, iar maestrii astrologi kabalisti sustin ca Vertexul este declansat in momentul nasterii si al mortii.

Mi se pare extrem de interesant faptul ca astrograma acestei Luni Pline de pe data de 14 Noiembrie are Vertexul conjunct la grad perfect (21 grade si 41minute) cu descendentul aflandu-se in opozitie perfecta cu Chiron, Micul Procuror al zodiacului, cel care ne readuce aminte de lectiile pe care nu le-am invatat in trecut punandu-ne la treaba sa le rezolvam acum.

CHIRON IN OPOZITIE CU VERTEX

Semnul zodiacal al Scorpionului este recunoscut ca guvernand Casa a VIII-a, a mortii si a renasterii, in timp ce Vertexul pozitionat in semnul Fecioarei vorbeste de primenire, vindecare si transformare. Chiron in opozitie cu Vertexul atrage atentia asupra repetarii istoriei, a unor experiente, iar acest lucru nu trebuie sa te faca sa te raportezi la alegerile din Statele Unite, neaparat. Priveste adanc in viata ta, la evenimentele care s-au intampat in ultima perioada, ce trairi, experiente ai avut, ce oameni au aparut sau reaparut in viata ta si care sunt nevoile tale profunde in acest moment.

VERTEX IN FECIOARA

Vertexul in Fecioara are de a face cu igienizarea, dezinsectia, cu scoaterea din viata ta a aspectelor neproductive, a persoanelor care te epuizeaza energetic sau a situatiilor complicate.

Iata de ce Luna Plina de pe 14 noiembrie 2016 are o semnificatie deosebit de importanta, mai ales din punctul de vedere al deciziilor pe care urmeaza sa le iei de acum incolo pana la sfarsitul acestui an. Iti aduce in fata ochilor teme nerezolvate din trecut, intamplari sau oameni si iti impune sa iei o decizie. Scorpionul nu isi ia niciodata deciziile intr-o maniera blanda, ci radicala. Sa nu uitam ca Scorpionul este guvernat de Pluton, moartea, renasterea si transformarea profunda. Ascendentul in Pesti te ajuta sa gasesti o noua viziune asupra drumului pe care il ai de parcurs, scotand la iveala resurse interioare pe care nu banuiai ca le detii si care te ajuta sa treci prin perioade decizionale extrem de tensionate.

MARTE IN VARSATOR

Este o astrograma in care Marte, planeta energiei tale tranziteaza semnul Varsatorului. Suntem lucizi, ancorati in realitate si adevarul se dezvaluie in fata noastra implacabil si radical. Suntem sustinuti de Marele benefic, Jupiter care ne da moderatie in alegeri.

Jupiter tranziteaza semnul Balantei in acest moment si chiar daca planeta surprizelor, Uranus face un aspect de opozitie cu Jupiter, Marele Benefic ne va ajuta sa ne pastram echilibrul mental si sufletesc in fata tuturor transformarilor prin care trecem. Da, este o perioada complicata pe care si tu o resimti la fel de intens ca si semenii tai! Poti auzi de evenimente petrecute in viata altora, poti trai tu evenimente profunde, dar indiferent de context iti gasesti noi valente si noi directii de actiune.

NODUL NORD E BINE ASPECTAT …

Partea frumoasa a hartii este data de faptul ca Nodul Nord, adica Misiunea Karmica este extrem de bine aspectat de planetele Venus si Pluton. Venus este Micul Benefic in astrologie, iar Pluton reprezinta transformarea profunda, asa incat, indiferent de sectorul de viata unde vei efectua schimbarea, indiferent de zona de viata pe care vrei sa o inchizi pentru totdeauna, concluzia va fi reusita si vei reusi sa iti indeplinesti dezideratul, sa-ti atingi scopul.

Transformarea prin care vei trece te va ajuta sa urci si sa evoluezi. In continuare te invit sa te informezi cu privire la zonele in care este cea mai mare potentialitate sa inchizi usa  experientelor trecutului si sa pornesti pe un alt drum.

 

Zodiile si drumurile noi …

Gandeste liber, extrapoleaza pentru ca intotdeauna atunci cand operezi o inchidere de drum si o redeschiderea altei directii, ea vine cu o suma de alte experiente. Asadar, poti privi aceasta indicatie astrologica ca pe o coloana vertebrala pe care o vei adauga in functie de viata pe care o duci, de atitudinea pe care o ai, de temperamentul pe care il manifesti, o alta suma de inchideri de drum si destinatii noi.

  • BERBEC — Faci ordine in zona fiananciara;
  • TAUR — Faci ordine in sfera relatiilor financiare, dar si a propriilor ganduri si decizii de viata;
  • GEMENI — Faci ordine in relatia cu familia;
  • RAC — Faci ordine in relatiile de iubire, in relatia cu copiii si/sau in zona afacerilor;
  • LEU — Faci ordine in sfera sanatatii si/sau a locului de munca;
  • FECIOARA — Faci ordine in sfera relatiilor, fie ele de casatorie, fie relatia de lunga durata cu o persoana sau/si relatii de colaborare cu cei din jur;
  • BALANTA — Faci ordine in zona relatiei cu bancile, a relatiei cu partenerul, a relatiei cu spiritualitatea;
  • SCORPION — Faci ordine in relatia cu strainatatea, cu fostii parteneri, fosti soti, foste iubite si in sfera studiilor;
  • SAGETATOR — Faci ordine in privinta prestigiului tau social, a ascensiunii tale sociale, a relatiei cu sefii, coordonatorii tai;
  • CAPRICORN — Faci ordine in sfera relatiei cu prietenii, partenerii de afaceri si grupurile mari de oameni;
  • VARSATOR — Faci ordine in sfera cu divinitatea;
  • PESTI — Faci ordine in privinta identitatii personale. Intelegi mai bine cine esti si care este destinatia ta.

La finalul acestei analize astrologice, te invit sa citesti Ritualul de rupere a relatiei cu trecutul prin care de te vei debarasa de toate experientele neplacute prin care ai trecut si te vei pozitiona pe un nou drum.

 

Ritualul de rupere a relației cu trecutul

In articolul Luna Plina – 14 noiembrie 2016, iti spuneam ca la aceasta data ne intalnim cu un momentul simbolic, in care ne luam ramas bun de la trecut, pornind pe un alt drum si spre o noua destinatie. Iata de ce acest ritual, pe care ti-l propun, te va ajuta sa te desparti de toate experientele neplacute prin care ai trecut, pozitionandu-te pe un nou drum.

  • Tip de ritual — de vizualizare;
  • Cand se face ritualului — pe intreg parcursul zilei de 14 Noiembrie, incepand cu ora 00:01AM – 11:59PM;
  • Durata — 5-10 minute, in functie de cat de usor vizualizezi lucrurile.
  • Recomandari —  Incearca sa te imbraci in haine deschise la culoare, cat mai comode, asaza-te confortabil intins pe pat sau pe o canapea. Este foarte important sa iti creezi o zona de liniste, astfel incat deconecteaza pret de cateva minute telefonul, televizorul sau stai deoparte de sursele de zgomot.

PASUL 1 — VIZUALIZEAZA MAREA/ MUNTELE

vizualizeaza marea sau muntele

Rosteste o rugaciune cu care esti familiar, vizualizeaza cum te imbraci in lumina aurie din cap pana in picioare, inchide ochii, respira adanc si vizualizeaza-te fie pe malul unei mari, fie pe varful unui munte. Nu toata lumea este confortabila cu imaginea marii si, la fel, nu toata lumea este confortabila cu imaginea unui munte, insa aceste doua imagini reprezinta cei doi poli care activeaza semnul Scorpionului, semn al abisului si al renasterii totale! Alege polul cu care te simti tu cel mai confortabil, muntele sau marea. Este important sa stii ca nu poti vizualiza ambii poli! Vizualizeaza, bucura-te de linistea marii sau de inaltimea muntelui, de privelistea pe care o ai, de aerul curat pe care il simti mental ca te inconjura.

 

PASUL 2 — VIZUALIZEAZA DRUMUL TRECUTULUI

vizualizeaza drumul trecutului

In spatele tau, indiferent de zona geografica pe care ai selectat-o, se intinde un drum. Stii ca ai parcurs acest drum. Esti constient de experientele pe care le-ai avut, este drumul vietii, te-ai bucurat de el, ai intalnit oameni interesanti, ai capatat experiente noi, ti-ai descoperit puncte de putere si de slabiciune si in esenta, acest drum te-a marcat pe termen lung. Vizualizeaza drumul, bucura-te de el, te afli inca pe el, onoreaza-l!

 PASUL 3 — LADA EXPERINTELOR NEPLACUTE

lada experientelor neplacute

Imagineaza-ti apoi ca ai in spatele tau o lada foarte mare din lemn in care incepi sa arunci mental toate experientele neplacute pe care ti le poti aminti, care te-au marcat profund, ia-ti timpul necesar sa le arunci una cate una multumindu-le mental pentru trairile pe care ti le-au adus, pentru faptul ca te-au facut mai puternic, ca te-au determinat sa iei anumite decizii.

Ai rabdare, da-ti timp sa pui cat mai multe amintiri neplacute in aceasta lada. Cand simti ca s-a umplut lada, imagineaza-ti ca ii dai foc si o privesti cum arde, ai trait acele experiente, nu mai ai nici un motiv sa le experimentezi, ai invatat din ele, asadar nu mai are nici un rost sa devina o lectie.

Multumeste acestor experiente neplacute ca au existat, ca ti-au fost maestri. Acum te simti puternic, stapan pe tine sa continui mai departe drumul vietii trecand prin noi experiente.

Cand lada a ars complet, imagineaza-ti ca aduni cenusa si fie o arunci in valurile marii, fie o imprastii de pe varful muntelui si te simti impacat si linistit. Ai un sentiment profund de automultumire si de recunostinta pentru toate experientele prin care ai trecut.

PASUL 4 — VIZUALIZAREA DRUMUL VIITORULUI

vizualizeaza drumul viitorului

Imagineaza-ti ca in partea ta dreapta se deschide un nou drum frumos, stabil, bine pavat, curat, luminos.  Este foarte important sa fie partea dreapta deorece semnifica, in acest ritual, trecerea la o noua etapa pozitiva.

Priveste acest nou drum, bucura-te de el! Este noul drum pe care urmeaza sa mergi… viata ta sa indreapta intr-o noua directie. E o noua destinatie pe care o vei descoperi de-a lungul acestui drum. Nu-ti stabili nici o directie, bucura-te doar de bucurie explorarii acestui drum.

Sa ai parte de pace, lumina si bucurie! Asa sa fie!

 

Autor: Dr. Astrolog Alexandra Coman

Imagini pentru luna plina

Comentariile nu sunt permise.