Renunțarea la Corpul emoțional și astfel trecerea în starea de pace lăuntrică

zen_twilight

Ce este Corpul emoțional?

Corpul emoțional este o lungă și nesfârșită poveste de viață personală…

Toată viața noastră până în prezent a fost trăită în Corpul emoțional. Amintirile evenimentelor trecute din viața noastră sunt încărcate cu emoții, sunt amintiri care vin din Corpul emoțional.

Corpul emoțional este acea parte a noastră, pe care o confundăm cu sufletul, și care trăiește tremurând emoțional, din frică, din durere, din vinovăție, din frustrare, ieșiri in cumpătare sub forma deranjului, enervări, frământări emotive, dorințe, etc. Este un sector aparte, clar delimitat, distinct de suflet și emoțiile lui ”curate”.

În orice fel de relații trebuie să interacționam doar pentru a împărtăși afecțiune și bucurie. Acestea vin din suflet. Este necesar să renunțăm la obiceiul de a împărtăși ceva prea personal. Acel lucru personal, este din Corpul emoțional și va amplifica vântul emoțiilor din Corpul emoțional. Fac excepție situațiile în care discutăm despre emoțiile prin care am trecut, emoții declașate de Corpul Emoțional, și pe care le-am trecut ca pe lecții din care am învățat.

Până aici, cea mai simplă structură a Coprului emoțional, arată astfel: emoții tremurate scăpate din cumpătare, și un vânt specific Corpului Emoțional care le animă, le activează și când prinde teren le amplifică. Tot ce emană din Corpul Emoțional este ceva egotic, deoarece Corpul emoțional este o parte importantă a egoului.

Corpul emoțional este un univers al viselor în care pare prinsă toată viața ta. Are amintiri cu emoții frumoase, dar și neplăcute.

În universul Corpului emoțional, nu poți să alegi să trăiești numai emoțiile frumoase care au adus o fericire temporară. Fericirii i-au urmat nefericirile.

 

Imaginea personală  din Corpul emoțional. ”Lăgăturile de suflet”

Imaginea noastră despre noi este compusă din amintiri despre cum ne-am văzut noi de-a lungul timpului. Aceste amintiri ale imaginii personale sunt stocate în Corpul Emoțional. Amintiri cu Eu simțind una și alta, cu imaginea mea fiind undeva sau făcând ceva, etc.

Ne-am hrănit și am iubit atașat atât de mult imaginea noastră în viață! Și de atâtea ori s-a schimbat de-a lungul timpului.. Oare esența, sufletul se își poate schimba haina așa de la un an la altul? Nu , doar egoul și imaginea lui despre cum ne vedem poate face asta.

Suntem fideli Corpului emoțional pentru imaginea despre noi. Stăm acolo și îl folosim până în ultima clipă a lui, nu a noastră.

Finalul Corpului emoțional, pare să fie moartea noastră. Dar e moartea lui. Simțim că ceva moare în noi și ne vine să urlăm de spaimă și durere. Și chiar putem să urlăm dacă în acest fel dăm drumul atașamentului de Corpul emoțional. Moartea lui este gălăgioasă, dureroasă, răvășitoare. Ne cuprinde o tristețe, tristețea pierderii a ceva de care am fost atașați. Dar coborând în suflet găsim pace, odihnă și refacere.

După moartea lui sau a unei bucăți bune din el, observăm că ne era frică să vedem viața fără Corpul emoțional și refuzam acest lucru cu încăpățânare.

”Importanța ta de sine aproape te-a distrus. Dacă nu ai respect pentru propria persoană, atunci nu ai decât sentimente. Dacă nu ai fi fost preocupat atât de mult de tine ce ți-ar fi rămas? Raspuns: dragostea mea totală. DJ: De data asta îmbrățișează-le în tăcerea ta. Nu mai fi un prostănac pe care îl ia vântul. Îmbrățișează-le pentru ultima dată. Înfrânge-ți mila față de tine însuți chiar acum. Înfrânge-ți  ideea că ești rănit, și ce îți rămâne? Răspuns: Ceea ce îmi rămâne…nu în spiritul de a reînnoi ceva sau de a răni pe cineva, inclusiv pe mine, ci în adevăratul spirit al războinicului-călător a cărui singură virtute este de a păstra vie amintirea a tot ceea ce l-a marcat și a cărui singură modalitate de a mulțumi și de a-și lua rămas bun era prin acest act magic de a păstra în tăcerea lui tot ceea ce iubise.” (Carlos Castaneda, Laura activă a infinității, pg.164)

 

Memoria Corpului emoțional

Tot ce este legat de emoții, este legat de acumulările de amintiri ce populează Corpul Emoțional. Vă amintiți emoția de ieri, de acum o oră sau câteva minute? Toate sunt amintiri. Este o memorie a Corpului emoțional.

Din cauză că am trăit acele amintiri în Corpul emoțional, ele aparțin lui. Noi ținem cu pasiune de acele amintiri și ne păstrăm astfel în Corpul emoțional.

Fiind în Corpul emoțional suntem supuși fenomenelor meteorologice de acolo. Vânturi emoționale care ne bat din toate direcțiile.  Ele ne umplu cu emoții neplăcute, cu amintiri, sau imaginații, ca o mare în furtună.

Încercăm să ne ținem echilibrul, să rezistăm și ne dorim să ieșim de acolo ca să fim liberi și fericiți. Și de ce nu ieșim?

Nu ieșim deoarece suntem legați prin convingerea că tot ceea ce este acolo sunt bucăți din noi. Ne sunt dragi și suntem atașați cu disperare de ele. Avem senzația că dacă le pierdem, ne pierdem pe noi. Așa că stăm și rezistăm.

Dar universul dorește altceva. Și când nu mai putem rezista, ne pune să ne predăm și să dăm drumul. Și atunci descoperim ce bine este să ai sufletul ușurat. Tot ceea ce ai nevoie pentru a face acest lucru este: curaj și blândețe…

 

Comportamentul nostru în Corpul emoțional. Amintirile vieții noastre

Corpul emoțional nu poate fi păstrat. Reacția noastră ”instinctuală” este de a ne agăța de emoții, de trecut, bun sau rău. Îl identificăm ca fiind viața noastră și nu vrem să îl lăsăm să se ducă.

Totuși la finalul vieții suntem obligați să ne despărțim de el. Suntem rupți de Corpul emoțional cu brutalitate de către forța energiei morții. În acel moment putem doar să vedem descărcarea emoțiilor cu imagini de amintiri, perindându-se prin fața ochilor.

Dar acest moment de descărcare poate fi ”mimat” în timpul vieții fără să așteptăm ca moartea să ne rupă de el. Acest lucru se realizează prin act conștient și la voință, prin introspecție, înțelegere în profunzime a emoțiilor din zilele sau anii trecuți, astfel încât prin înțelegerea și împăcarea cu ele, ne detensionăm și ne dăm drumul din încleștarea lor. Fiecare descleștare de bucăți de emoții trăite, încărcate cu imagini de amintiri dragi nouă, echivalează cu începutul morții egoului. Nu mai are aderență la noi.

Egoul are aderență la noi prin atașamentul sau încleștarea noastră pe Corpul emoțional.

Dacă ducem cu noi Corpul emoțional până la finalul vieții, vom avea parte de o povară obositoare și vom căpăta uzura de a pierde multe dintre amintiri.

Amintirile nu pot fi stocate în noi. Facem acest efort pentru că ne e drag de ele, dar ele aparțin universului. Ca o reacție de a autoapărare, organismul nemaisuportând povara lor va începe să le elimine aruncându-le în uitare. Numai atunci sufletul se mai detensionează și poate ”respira”.

Dacă privim amintirile din Corpul emoțional cu curaj și bândețe, vom primi înțelepciunea de a renunța la a fi ale noatre, le vom dărui universului, așa cum au venit din neant. Nu ne aparțin!

Se vor întoarce din nou în neant, într-un raft din marea bibliotecă a universului, așa cum este firesc. Vom privi în sus spre ele de câte ori poftim și inima noastră le va găsi cu dragoste, și va mulțumi universului că a trecut prin atâtea momente frumoase, bune sau rele. În marea bibliotecă a universului vor fi păstrate proaspete, luminoase și vor fi întregi pentru  amintirea noastră.

Dacă nu le-am da drumul, le-am păstra închise în suflet. Vor obosi sufletul și-l vor înnegura. De oboseală, sufletul va încerca să uite, ca să uite povara lor, a atâtor momente fericite sau nefericite. În acest fel pierdem multe dintre amintiri.

La moartea unei persoane dragi, Corpul emoțional ne este zdruncinat și ne este ruptă din el în mod brutal bucata trăită împreună cu persoana decedată, pentru a pleca o dată cu el. În acele momente Corpul emoțional este precipitat și ne vin multe amintiri cu persoana respectivă. Plângem cel mai mult din cauza amintirilor care ne vin multe deodată cu momentele trăite împreună. Mai plângem o vreme după amintiri goale (fără prezența persoanei), dar amintirile s-au dus. După o vreme, când obosim să ne mai agățăm de ultimele amintiri, se duc și ele și rămâne o umbră estompată a amintirilor acelei vieți.

Universul își ia înapoi porția de amintiri de la amândoi…Ce ne rămâne în suflet, este o amintire dragă că am interacționat cu acea persoană.

 

Coștietizarea captivă în Corpului emoțional

În situația în care Ființa noastră are captivă energia în Corpul emoțional, și Conștientizarea noastră este prinsă acolo. Ființa are funcția de Conștientizare. Ființa captivă în Corpul emoțional, înseamnă Conștientizare captivă în emoțiile de acolo.

O Conștientizare captivă în Corpul emoțional, va avea reacție la fiecare emoție a lui, trimițând-o în corp și producând reacția de contracție a acestuia și o stare generală specifică. De exemplu, starea de oboseală, tristețe, de boală, de apăsare.

Comportamentul nostru emotiv, este rezultatul implicării Ființei personale în Corpul emoțional.

Retragerea Ființei din Corpul emoțional, determină un comportament liber de emoții, ”curat”, ”pe față”. De exemplu, persoanele directe sau copii ”naivi și sinceri„ , cum spun adulții prinși în Corpul emoțional despre acești copii.

 

Când ești în afara Corpului emoțional? Emoțiile pure, ”curate”

Pentru a identifica cu claritate Corpul emoțiional retrageți-vă în sinea voastră și stați în liniște. Observați, pândiți ca să vedeți ce se întâmplă…Nu se întâmplă nimic. Chiar și dialogul interior tace. Această fază de nemanifestat este în afara Corpului emoțional. Este fără emoții și fără gânduri.

”Evenimentele au o forță, o gravitate proprie, iar călătorii trebuie să rămână simpli călători.” (Carlos Castaneda, Latura activă a infinității)

În Corpul emoțional avem gânduri despre lumea emoțiilor, cântece despre lumea emoțiilor, povești despre lumea emoțiilor, văicăreli despre lumea emoțiilor, plâns pentru lumea emoțiilor, dor de lumea emoțiilor, vise despre împlinirea în lumea emoțiilor, speranțe născute în lumea emoțiilor, depresii pentru neîmpliniri în lumea emoțiilor, hrănirea iluziilor și viselor în lumea emoțiilor.

Emoțiile au un univers numai al lor, universul sentimentalismelor iluzorii, create sau lăsate să vină și să ne cuprindă mintea și simțurile.

Emoțiile pure, ”curate” , sunt curate de neatingerea lor, neimpregnarea lor cu lumea emoțiilor. Puritatea acestor emoții se simte mai mult ca senzație fină care învăluie blând sufletul și corpul, toate simțurile. Emoțiile pure purifică energia sufletului și corpului, vindecă, hrănesc, transpun în magic, în ireal.

Senzația de candoare, puritate, lumină în suflet, bucurie neafectată, iubire neatinsă de personificare, senzația de frumusețe și curățenie personală, sufletul de copil, rafinametul spiritual al sinelui superior, senzația de a simți magie, de a simți poveste, de a lua totul în joacă.

Senzația de înfiorare în fața unei frumuseți, senzația de a cădea în tăcerea de contemplare, senzația de a cânta în sinea ta de bucurie sau de a dansa, nevoia de a pune în versuri frumusețea, senzația de topire în contemplarea frumuseții, încărcarea cu vibrația iubirii , bucuria de a dărui cu dragoste, senzația de încântare și mulțumire, senzația de a avea respect, putere interioară, senzația de blândețe și răbdare, de stăpânire de sine și voință, etc.

Emoțiile din Corpul emoțional sunt mai brute și brutale. Dar se vede diferența limpede dintre ele și cele pure, ale sufletului. Emoțiile din Corpul emoțional nu pot aparține niciodată sufletului, nu sunt digerabile lui. De aceea apar depresiile, bolile…

Văzând limpede această diferență, se cere alegerea personală pentru a ne calibra, iar și iar și de câte ori este nevoie pe senzațiile rafinate ale sufletului și alegerea voită de a renunța definitiv la ceea ce nu este din suflet.

Treptat, fără susținerea noastră, Corpul emoțional va ceda și se va desprinde. Totul este să facem acest efort.

 

Boala și Corpul emoțional

Pentru a ne elibera sufletul, este necesar să ne retragem Ființa din Corpul emoțional, ale cărui emoții sunt stocate în corpul fizic, în organele interne producând scăderea pragului vital al zonei sau organului, consumul și scăderea energiei de pe meridiane, expunerea la boală și îmbolnăvirea corpului fizic, a organelor.

Boala vindecă corpul fizic. Boala instalată în corpul fizic slăbește tensiunea, încordarea din organele interne, detensionează acumularea emoțiilor Corpului emoțional în ele, drenând zona și aducănd vindecare.

Febra este un cocon de refacere a energiei de pe meridiane. De aceea, se cere odihnă multă și apoi mâncare.

Acțiunea de retragere a Ființei proprii din Corpul emoțional atunci când produce în anumite zone ale corpului fizic durere, slăbiciune sau boală, are drept scop refacerea unității și coeziunii Ființei. Energia este captivă și trebuie eliberată pentru reîntregirea Ființei proprii.

Vom sesiza că peste tot pe unde retragem Ființa din boală, vom găsi plâns, durere sufletească, contracție traumatică. Bolile sunt rezultatul ”uzurii„ Corpului emoțional, sunt o reacție la acesta.

Rezultatul retragerii Ființei din bolile corpului fizic, conduce la ”înflorirea” corpului fizic, care se densionează, refăcându-și rapid energia pe meridiane  și aducând o stare de fericire și bine lăuntric.

 

Îmbătrânirea – este doar uzura Corpului emoțional, în care am trăit mulți ani emoții intense. Având Ființa implicată în Corpul emoțional, simțim apasarea, maturarea acestuia, îi simțim îmbătrânirea. Retragerea Ființei din Corpul emoțional și renunțarea definitivă la el, împrospătează sufletul, înseninează și întinerește sufletul.

 

Combinarea energiei Corpului emoțional cu al altor persoane. A avea energia captivă

Combinarea energiei Corpului emoțional cu al altor persoane înseamnă ”a le plânge de milă”, ”a fi în asentiment cu ele”. Aceste stări în care ne punem, ne determină să ne implicăm în Corpul emoțional al celeilalte persoane și astfel ne încărcăm cu emoțiile de acolo.

Când ne combinăm energia Corpului emoțional cu al altor persoane, permitem acelei persoane să ne acceseze la voință Ființa noastră implicată în propriul Corpul emoțional. Singura soluție este să ne retragem Ființa personală din Corpul emoțional și atunci trecem în starea de detașare și pace lăuntrică.

Primul mod în care interacționează oamenii, este de a atrage pe celălalt în Corpul său emoțional povestindu-și emoțiile, slăbiciunile, plângerile de milă. Se așteaptă apoi să fie și el invitat în Corpul emoțional al celuilalt. Atunci sunt intim cunoscuți în Corpul emoțional devenind prieteni. Au o intimitate emoțională comună, acceptată reciproc.

Chiar dacă pătrundem în Corpul emoțional al altor persoane nu trebuie să ne combinăm energia proprie. Este necesar să ne păstrăm Ființa intactă stând în detașare, branșați la starea de pace, puritate divină, afecțiune divină. Este singura variantă permisă, în care noi chiar fiind în Corpul emoțional tulburat al unei persoane putem aduce acolo stabilitate, liniște, detensionare, și chiar fericire prin eliberarea Ființei celuilalt din detensionare.

Dacă pătrundem în Corpul emoțional al altei persoane și ne combinăm energia cu energia Corpului său emoțional, atunci energia ne rămâne captivă acolo. Apoi, când nu ne mai place prietenul și vrem să plecăm, nu știm cum ”să-i ștergem” din memorie tot ceea ce cunoaște despre noi ca emoții. Tot ceea ce știe despre noi din Corpul emoțional, determină slăbiciune în noi. Exemplu: cineva te știe că te plângi mereu de anumite lucruri și așa te va privi de câte ori te întâlnește chiar dacă tu te-ai schimbat. Acest lucru te slăbește și te poate trânti din nou în acea stare. Sau chiar simți că nu mai suporți prezența acelei persoane.

”A fi cu sufletul deschis”, înseamnă a împărtăși lucruri în care nu îți este captivă Ființa, lucruri de care nu ești atașat cu Ființa. Atașamentul generând suferință, tensiune emoțională, arată că Ființa proprie este captivă prin acele emoții în Corpul emoțional și nu este deloc indicat să împărtășești acele emoții. Poți să o faci doar după ce ”te-ai vindecat”, după ce ai ieșit din ele și nu te mai afectează. Vorbind din detașare despre acele emoții care ți-au adus suferință, dar care acum țin de domeniul trecutului și rezolvării, poți să transmiți o lecție celuilalt din care să învețe.

Sunt persoane care ”se hrănesc” prin a atrage pe alții la povești despre ei, în Corpul lor emoțional. Acele persoane de care nu mai scapi și simți că te golesc de energie, ceea ce este adevărat. Ei se hăranesc atrăgând pe alții în Corpul lor emoțional, cu energia implicării lor, cu energia amestecării Corpului emoțional cu al lor. Ei consumă energie trăind în Corpul emoțional și vorbind mereu din emoțiile de acolo, dar în același timp „se hrănesc” de la celălalt alimentându-se, astfel încât se pot susține.

Sunt persoane care pur și simplu refuză invitația de a intra în Corpul emoțional al cuiva. Nu se simt bine făcând asta, simt că nu vor să se implice și nu o fac. Este un gest de autoprotecție binevenit. Totuși dacă aceste persoane ”ar sta bine pe picioare”, ar fi stabilizați în pacea și liniștea interioară. Atunci ei ar putea detensiona intrusul determinând scăderea interesului acestuia. De exemplu, persoane care v-au atras în discuții, în care ați rămas netulburați, neimplicați; aceștia au simțit că sunteți dezinteresat și s-au dezamorsat. Sunt două variante: să-i dezamorsați și să îi vindecați prin propria stare de pace și echilibru lăuntric.

Doar fiind neimplicați în Corpul emoțional personal, având Ființa retrasă, detașată și în pace lăuntrică ne putem păstra Ființa întreagă, doar atunci avem unitate și coeziune cu Sursa divină.

Acest lucru echivalează cu renunțarea conștientă la ego, căruia îi aparține Corpul emoțional. Și un Corp emoțional nesusținut de implicarea Ființei noastre, moare. Ceea ce rămâne este liniștea lăuntrică, pacea eternă, libertatea Ființei și fericire neîngrădită.

 

Citate

” Dacă nu aș avea nici un fel de dorință, nu aș pierde toate motivațiile, nu aș deveni un robot uman?” , l-a întrebat un discipol pe Yogananda. ”Multe ființe își imaginează asta. Ei cred că în momentul în care nu mai au dorințe interesul pentru viață dispare. Aceasta nu se întâmplă deloc; ba din contră, abia atunci vei descoperi că întreaga viață este mult mai interesantă. Hai să ne gândim la aspectul negativ al dorinței. Acesta te face să îți fie teamă și încontinuu să te întrebi: -ce se va întâmpla dacă…?- sau –daca acest lucru nu se va întâmpla?- Trăiești într-o permanentă stare de anxietate legată de viitor sau într-o stare de regret continuu legată de trecut. Non-atașamentul permite să trăim plenar starea de libertate interioară și de bucurie de viață. Absența dorinței nu îți distruge motivațiile (doar în lipsa atașamentului de ele pot fi împlinite); cu cât vei ajunge să trăiești mai mult în divin , cu atât va fi mai mare bucuria pe care o vei experimenta.” (Esența realizării Sinelui – Înțelepciunea lui Paramahamsa Yogananda, pg.72)

”Interiorizarea sau introspecția nu se oprește numai la ego, ci te călăuzește chiar în centrul Conștiinței, Eul Suprem, identic cu totul, centru unic, inimă divină în care converg inima omului cu inima cosmosului…  Aceasta este interiorizarea pe care o descopereau și misticii contemplativi creștini în momentul în care traversau abisul dintre experiența discursivă obișnuită și cea extraordinară, supramentală, sau între meditația intelectuală (reflexivă) și absorbția contemplativă.” (Bhakti -Șivaismul din Cașmir, pg.36)

”Liniștea este întotdeauna un lucru bun; dar prin liniștea mentalului nu vreau să desemnez o liniște completă. Înțeleg prin acesta că mentalul este liber de orice tulburare și agitație, este ferm, vioi și mulțumit, pentru a se putea deschide în fața forței ce-i va schimba natura. Importantă este debarasarea de invazia obișnuită a gândurilor neliniștitoare, a sentimentelor false, a confuziei de idei și a acțiunilor nefericite. Toate acestea tulbură natura sa și o întunecă, făcând dificilă sarcina forței; când mentalul este liniștit și împăcat, forța poate acționa mai ușor. Trebuie să puteți vedea, fără a fi bulversat sau abătut, lucrurile care trebuie schimbate în voi; schimbarea va fi astfel mai ușoară.” (Bazele sistemului yoga –Sri Aurobindo, pg.21)

 

 

Comentariile nu sunt permise.