Procesarea Modelelor eterice negative

108862448_194303248707754_1977937922910443086_n

Ființele de lumină numesc modelele eterice negative, ektoplasmă. Ele provin din câmpul eteric, dar au o consistență plasmatică fiind ușor impregnabile cu pachete de programări karmice, de comportament, emoții negative, reacții, stări emoționale, formând un pachet întreg funcțional care nu suntem noi. Este ca și cum îmbrăcăm o costumație, un strat la suprafața corpului care se mulează pe fiecare parte a corpului, precum un mulaj moale, ca un autocolant.

Indicații de lucru pentru cei care au participat la workshopul de Procesare a Modelelor Eterice Negative:
-Identificarea unui model eteric negativ în timpul zilei este simplă. Atunci când vi se modifică starea, apare un comportament înrăutățit ce simțiți că „vă urâțește”, o criză comportamentală în voi înșivă și în interacțiunea cu alte persoane, atunci când spuneți în sinea voastră „iar intru în starea asta? of, iar trebuie să aștept pană îmi trece, să aștept să mă calmez, să fac ceea ce știu că îmi calmează starea…”
-Cu cât este mai bună centrarea în poziția de martor exterior modelului eteric negativ pe care se lucrează, cu atât mai eficient este lucrul, motiv pentru care în timpul workshopului se fac pauze de centrări repetate în poziția de martor. Poziția de lucru ca martor exterior se îmbunătățește prin lucrul cu orice tehnici pe propria persoană. Tehnicile de autovindecare calmează orice modele eterice și le dezactivează.
-Modelele eterice negative sunt în câmpul fiecărei ființe umane, sunt mai multe suprapuse și devin active pe rând în momentul în care sunt stârnite de anumite conjuncturi de viață. Pot fi activate chiar și două simultan. Prin antrenament de observare a lor, pot fi identificate distinct și derulând amintiri ale comportamentului nostru cu ele pentru a le înțelege prin repetare, pot fi izolate de câmpul corpului și eliminate.

Familiaritatea
Fiecare model eteric negativ, din cauză că se intră în el în mod repetat, apare o stare de familiariate de a fi în el, de a fi în viziunea lui, în stările lui, în compotamentul lui, și exact acea stare de familiaritate ne face să ne identificăm cu ușurință cu orice model eteric, ca și cum am fi noi, chiar dacă este neplăcut. La eliminarea lui din câmpul corpului, trebuie avut în vedere faptul că o părticică din energia de suflet este prinsă în el și din acest punct de vedere trebuie făcută cu blândețe desprinderea modelului eteric negativ.

Identificarea
La identificarea unui model eteric negativ în propriul câmp, trebuie avut în vedere că intrând într-un model eteric negativ ne alterăm calitatea de ființe de lumină radios-iubitoare, devenind altcineva. Ni se modifică modul de a vedea lucrurile din jur, ni se modifică gândirea, ni se modifică comportamentul, ni se modifică reacțiile, ni se modifică starea interioară.
La identificarea unui model eteric negativ în câmpul altei persoane, îi observați schimbarea bruscă a stării, a comportamentului, a modului de a gândi, și de multe ori ați spus că trebuie să aveți grijă cum vorbiți persoanei pentru a nu o stârni mai tare, să îi vorbiți într-un mod anume care să includă blândețe și iubire înțelegătoare, să îi observați starea și să așteptați să se liniștească la un normal de interacțiune.
Intrarea într-un model eteric negativ, poate fi privită ca o criză comportamentală, sau ca o rutină de repetare a unei secvențe de comportament deformator și neplăcut.

Durata
Puteți observa un model eteric negativ din momentul în care începe să se activeze în sinea noastră, în agitația minții, a stării interioare, și atunci puteți pune frână să nu se activeze mai mult.
După ce intrați în el, sunteți într-o supraactivare care face consum mare de energie vitală, și de voi depinde durata a cât stați în el.
Puteți sta în el cât o criză de moment sau vă puteți complace și accepta o obișnuință de a sta în deformare rămânând mult timp sau dacă ieșiți să o faceți pentru scurt timp apoi să intrați repede din nou în deformare. Această din urmă situație este o acceptare a deformării și resemnare de genul, „asta este, asta sunt, nu am ce face, să mă placă lumea așa cum sunt, sau dacă mă iubește mă acceptă așa cum sunt…”, și uite așa „băgăm pe gât” celor dragi modelele noastre deformate de a fi.

Natura conflictuală a modelelor eterice negative
Atunci când ne comportăm cu cei din jur dintr-un model eteric negativ, le activăm și lor modele eterice negative, iar asta îi deranjează. Unii pot sta detașați, păstrând distanța, dar alții își vor activa modelele eterice negative proprii intrând în conflict.

Adică modelele eterice negative, sunt întotdeauna conflictuale, atât activate simultan în propriul câmp al corpului spre dauna lui, cât și intrând în conflict cu modelele eterice negative ale altor persoane.

Concilierea
Nu există parte conciliatoare în modelele eterice negative. Cel ce conciliază, liniștește și calmează este sufletul, ființa de lumină din noi înșine. Este blândețea sufletului, partea lui blând-înțelegătoare, ea temperează astfel temperamentul conflictual al modelelor eterice.
Partea „conciliatoare” a modelelor eterice negative este: șantajul emoțional, prefăcătoria, duplicitatea, minciuna.

Precum soarele se oglidește pe suprafața unui lac fără a se pierde în oglidire și știind cine este el, de ce ființa umană se pierde în oglidiri uitând cine este ca ființă de lumină… ?

Elina Violeta

 

Sursa:https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=194303268707752&id=109628157175264&__tn__=K-R

Comentariile nu sunt permise.